Poveste...

El:un copil micuț,cuminte,                             Oftînd la ce-a putut s-audă
Deștept,sărman,cu suflet mare.                     Ea mîinile în mîini îi strînge
Ea:mama lui,n-are cuvinte                            Cu ochii duși la cer de ciudă
Să spună cît de mult o doare.                        Ca să n-o vadă el cum plînge.

Că n-au nimic,doar sărăcie,                           De ce?Șoptește ea cu frică
Pe unde-apucă ea muncește                          Simțind cum sufletul o doare.
Nu are averi,ci doar știe                                -Că știu că tu n-ai bani,mămică,
Că mîine puiul ei zîmbește.                            Abia ți-ajung pentru mîncare.

Îl pupă seara, la culcare,                                Iar ce încalț acum,știi bine
Îl strînge-n brațe în pătuț                               Sînt vechi și rupte de la ploaie
Iar el o roagă,dacă are,                                  Și de asta cred eu că nu vine
Să-i dea și lui cîte-un bănuț.                           Deloc la noi Moș Nicolae...

Micuțul într-o seară vine
Cu tot ce-a strîns între mînuțe
Și-i spune:-Mamă ia-i cu tine,
Și mîine ia-mi niște ghetuțe.