Caracterizarea personajului realist al operei,,Cel mai iubit dintre pămînteni'' de Marin Preda.

  Personajul principal al operei realiste,,Cel mai iubit dintre pămînteni'' de Marin Preda este Victor Petrini,absolvent al Facultății de Filosofie.
 Petrini,spirit lucid și sincer pînă la durere,își analiza viața,încercînd să-și descopere greșelile,încercînd să dea un sens existenței sale.
 El deține rolul de narator,toată acțiunea fiind văzută prin ochii săi.În roman se evidențiază caracterizarea directă a personajului și anume prin autocaracterizare:,,Aveam figura frumoasă fizic,dar urîtă din expresie.Aveam sprîncene groase de timpuriu bărbătești,dar puternic și anevoios desenate,ochii mari și negri,nasul și barba prea voluntare,gura bine desenată,dar lipsită de cea mai vagă senzualitate,obrazul tras laminat,ascetic,deși numai ascetic nu eram.''
 Caracterizarea sa este relevată în mod direct și prin relațiile acestuia cu alte personaje.Spre exemplu atitudinea lui față de fiica sa Silvia era una sufletească,bună,părintească. 
 El ținea foarte mult la ea,iar cînd o privea simțea în suflet mii de emoții care îl copleșeau:,,Căldura dulce a corpului ei mi se transmite și mă turbură,și o pace adîncă se lasă asupra mea,o încordare ascunsă se împleti în mine și neliniștea,privind această minune care nu sperasem să arate astfel,mă părăsi.''
 Petrini se încadrează în tipologia intelectualului.Valorile pe care le promovează el pe parcursul romanului sînt dragostea și sinceritatea.
 Sinceritatea pentru el era o formă de comunicare despre sine și mai ales atunci cînd  se afla la o încercare grea.
 Dragostea era singurul lucru care l-a ținut pe Petrini în viață.Ea a fost singura care i-a menținut aprinsă flacăra vieții înauntru său.El nu a încetat niciodată să credă în mitul fericirii prin iubire,a sperat continuu că prin dragoste poate atinge fericirea și asta l-a definit ca om.
 În ciuda celor întîmplate,Petrini a recunoscut că iubirea îl poate susține moral și îl ajută să privească cu speranță în viitor.
 Începînd cu o lungă reflecție asupra morții,romanul se încheie cu ideea:,,Dacă dragoste nu e,nimic nu e''.
 Aceste ultime rînduri ale cărții îi fixează tema în profunzime,avînd mitul fericirii prin iubire,văzut ca o dimensiune esențială a existenței.