În fața casei noastre,pe banca de sub nucul desfrunzit,ședea,ca de obicei,vecinul nostru,moș Tudor Cîmpeanu.
-Bună seara,moș Tudor!
-Bună seara,tinere.
-E cam rece noaptea aceasta,am încercat eu să continuu dialogul.
-Da e rece.S-ar putea să cadă brumă pînă dimineață.
-Și nici n-ar fi de mirare.E doar sfîrșitul lui noiembrie.Dar,fără supărare,moș Tudor,de ce stai mata atît de tîrziu afară?
-Păi cum să-ți spun...aștept să se elibereze baia.
,,Ia cată la moșulică,mi-am zis,cu toate că e destul de bătrîn,dar nu-și încalcă regimul:trebuie numaidecît să-și facă baie înainte de culcare.''
-Da mata,moș Tudor,de ce nu ți-ai face baia mai devreme,ca să te poți culca cînd dorești?
-Hei,tinere...Nu e vorba pur și simplu de o baie,ci e altceva la mijloc...
-Ce anume?am întrebat foarte curios.
-Baia e locul meu de dormit...Acolo,după ce se spală toți,norămea îmi așterne un pat pliant.Iată de ce trebuie să mă culc ultimul...
În cuvintele bătrînului se simțeau lacrimile amare ale unei mari dureri.
Nu știam cum ar fi trebuit să procedez mai departe.Mă temeam ca nu cumva să-i rănesc și mai mult sufletul necăjit.
După o pauză,el începu să-și depene trista poveste.
-Atîta băiat am și eu.Femeia mi-a murit anul trecut,după Duminica Mare.Rămas de unul singur,nu puteam să-mi găsesc liniștea sufletească.Într-o zi, a venit pe la mine băiatul meu.Am sfătuit mult și,în sfîrșit,am ajuns la aceea că trebuie să vînd casa și să mă mut la Bălți,adică la dînsul.Drept să-ți spun mi-a fost foarte greu să fac acest pas.Am vîndut casa de dragul lui Nică și al nepoțeilor.La început m-au aranjat într-o cămeruță,dar peste cîteva săptpmîni nora m-a anunțat că acolo trebuie să doarmă Cezara,nepoțica.Mi-a lămurit că fata are mult de învățat și îi trebuie o cameră separată.N-am zis nimic și am trecut în salon.Peste un timp oarecare...Nicu,băiatul meu,mi-a propus să-i cumpăr nepoțelului meu,Traian,care învață în clasa a patra,un pian.Cum puteam să nu-i cumpăr?Mai ales că Nică îmi lăsase ceva bani de la casa vîndută...Într-o zi am dat toți bănișorii pentru pian.Ce-i drept, au așezat în salon o frumusețe de pian,nu alta.Și Traian cîntă atît de bine!
Dar principalul este că au așezat pianul în locul divanului pe care mă odihneam eu.Așa că de-acum înainte n-am mai avut loc nici în salon.M-aș întoarce în sat,dar nu am nimic:nici casă,nici bani...
Așa că trebuie să-i aștept cumințel pe toți pînă vor elibera baia ca să pot să-mi aștern patul.Dar totuși ceva mă mai liniștește:unora li-i și mai greu.Mai deunăzi într-o emisiune radiofonică se vorbea despre un bătrîn care a rămas cu totul în drum.Dormea și el sărmanul pe unde nimerea.Într-o zi l-au găsit niște oameni sub o tufă de vie,au sunat prin raion și l-au aranjat,în sfîrșit, la un azil de bătrîni din Chișinău.Păcat de omul acela...Nici să-ți închipui,tinere, a fost cîndva felcerul satului!...I-a ajutat pe toți consătenii și la urmă a rămas fără casă și fără masă.Tare interesantă mai este lumea asta...Și parcă avem și noi legi scrise,care-i obligă pe copii să aibă grijă de părinții lor neputincioși!...De una mă bucur:bine că nu mă vede Tinca,femeia mea,în ce situație am rămas...
Bătrînul își terminase de acum povestea durerii cînd o voce femeiască îi strigă prin ferestruica întredeschisă de la bucătărie.
-Tată,vino la culcare!
-Noapte bună,tinere!Am plecat.Baia s-a eliberat...
Bătrînul se ridică destul de îndemănatic și dispăru întunericul întrării de la casa noastră.Am rămas cîteva clipe locului,încercînd să găsesc o rezolvare potrivită pentru acest caz destul de frecvent,al lui moș Tudor.Dar noaptea era tîrzie.Luna se ascunsese după un nor.M-am pornit și eu spre apartamentul nostru,unde mă așteptau cei mai dragi oameni:părinții mei bătrîni,soția,fiul și fiica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu