Unificarea Germaniei
Unificarea Germaniei s-a produs în jurul Regatului Prusiei, condus de dinastia Hohenzollern, având capitala la Berlin. Cel care a avut rolul decisiv în unificarea Germaniei a fost cancelarul Otto von Bismarck.
În anul 1861 pe tronul prusac a venit regele Wilhelm I, care în 1862 l-a numit cancelar pe Otto von Bismarck, care a dus o politică extrem de consecventă, având ca scop unificarea Germaniei, în jurul Prusiei. Pe plan intern el a condus cu o mână forte, a introdus serviciul militar obligatoriu şi a alocat sume bani de bani pentru industria militară. Principalul adversar în unificarea Germaniei a fost Austria, pe care Bismarck a încercat să o izoleze diplomatic. Astfel, în 1862 a încheiat un tratat de liber-schimb cu Franţa, iar în 1863 şi-a asigurat amiciţia Rusiei deoarece a închis graniţele Prusiei în faţa polonezilor, care se revoltaseră contra regimului ţarist şi încercau să se refugieze din faţa represiunii ruseşti.
În anul 1864 în urma unui război scurt cu Danemarca, Prusia anexează ducatele Schleswig şi Holstein. În anul 1866 s-a declanşat războiul între Prusia şi Austria. Armata prusacă câştigă bătălia de la Sadowa. În uirma acestei victorii Prusia desfiinţează Confederaţia Germană, instituţie aflată sub influenţă austriacă, fiind înlocuită cu Confederaţia Germană de Nord, care reunea toate statele de la nord de râul Main sub influenţă prusacă. Astfel doar 4 mari state din sud mai rămâneau în afara Prusiei: Bavaria, Wurtemberg, Baden şi Hessa-Darmstadt, care erau susţinute de Franţa.
Prusia a organizat Confederaţia Germană de Nord, convocând un Parlament (Reichstag), ales prin vot universal, care a adoptat o Constituţie în 1867.
Întărirea considerabilă a Prusiei a nemulţumit Franţa, care dorea să primească o compensaţie. Între anii 1870-1871 a avit loc războiul franco-prusac, în urma căruia Prusia a câştigat un succes răsunător. Prusacii au folosit în acest război cea mai modernă tehnologie a timpului, transportându-şi armata pe calea ferată, utilizând telegraful şi o artilerie bazată pe tunuri de oţel de la uzinele Krupp. În septembrie 1870 armata franceză a capitulat la Sedan, iar împăratul Napoleon al III-lea a fost făcut prizonier. În ianuarie 1871 la palatal Versailles, de lângă Paris, Wilhelm I a fost proclamat împărat al Germaniei. În mai 1871 s-a semnat tratatul de pace de la Frankfurt, prin care Franţa ceda Germaniei provinciile Alsacia şi Lorena.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu