Sindromul Cushing-Biologie

                                   Boala Cushing

Sindromul Cushing se refera la toate starile patologice in care exista un exces de hormoni glucocorticoizi (de origine hipofizare, de origine corticosuprarenaliana si de origine externa prin supradozarea medicamentelor corticoide – de ex. Prednison).

In cadrul sindromului Cushing o entitate separata este boala Cushing care inseamna un adenom hipofizar secretant de ACTH in exces care stimuleaza glandele suprarenale si astfel se elibereaza o cantitate suprafiziologica de cortizol care produce manifestarile caracteristice tabloului clinic. (Pentru detalii vezi capitolul Glandele suparenale – Sindromul Cushing)

Adenomul hipofizar secretant de ACTH este de obicei un microadenom (sub 1 cm), este mai frecvent la femei (80% dintre pacienti), in intervalul de 20-40 de ani. ACTH-ul secretant de tumora hipofizara stimuleaza glandele corticosuprarenale la nivel abdominal , acestea cresc in dimensiuni si secreta hormoni in exces (cortizol, androgeni si DOC).

Tabloul clinic

• Obezitatea facio-cervico-tronculara: crestere in greutate (2-15 kg) cu redistributia adipozitatii preponderent facial (fata rotunda de luna plina, rosie), la nivelul gatului (cocoasa), trunchiului si abdominal (sort abdominal); soldurile si coapsele sunt evitate si astfel se realizeaza aspectul de „portocala pe bat“
• Leziuni ale pielii:
  • Vergeturi rosii-violacee (striuri rosii date de ruptura tesutului conjunctiv la nivelul coapselor, sub brat, pe abdomen si sani)
  • Acnee si hirsutism (cresterea in exces a parului in locuri caracteristice barbatilor, mai ales pe fata, dar si pe abdomen, coapse, sani)
  • Echimoze si petesii la nivelul pielii la traumatisme minore
  • Vindecarea indelungata a raniilor
  • Roseata faciala
  • Infectii micotice mai frecvente
• Hipertensiune arteriala: cresterea valorilor tensionale, mai ales a valorii diastolice ( a doua valoare >100mmHg)
• Diabet zaharat tip II, scaderea tolerantei la glucoza
• Slabiciune musculara: la nivelul membrelor inferioare proximale – la nivelul coapselor
• Tulburari de ciclu menstrual (rarirea sau absenta ciclurilor), infertilitate
• Disfunctie erectila, scaderea libidoului, micsorarea testiculilor, aparitia sanilor (la barbati)
• Osteoporoza: dureri osoase, fracturi osoase
• Tulburari psihice: labilitate emotionala, iritabilitate, depresie, anxietate, tulburari de memorie, tulburari de somn, halucinatii
• Calculi renali (piatra la rinichi)
• Accentuarea setei cu cresterea volumului urinar.

 Complicatii

Fara tratament boala Cushing duce la complicatii serioase cardio-vasculare (infarct miocardic, hemoragie cerebrala, insuficienta cardiaca) din cauza hipertensiunii, a diabetului zaharat; osteoporoza duce la fracturi repetate cu dureri osoase. Complicatiile amintite provoaca moartea pacientului care survine intr-un interval de cateva luni si 5-10 ani.

Diagnostic
Analize de laborator (cele mai frecvent folosite)

• Cortizol la ora 8, cortizol la ora 18, ACTH
• Cortizol la ora 8 dupa 1 mg de dexametazona (testul Bricaire), cortizol dupa 4 si 8 mg de dexametazona
• Cortizol liber urinar din urina de 24 ore
• DHEAS, testosteron
• Glicemie bazala, testul de toleranta orala la glucoza, colesterol, trigliceride
• Hemoleucograma
• Ionograma
• Calciu din urina

Investigatii

• RMN hipofizar cu substanta de contrast
• CT/RMN abdominal (evaluarea glandelor suprarenale)
• Ecografie abdominala (evaluarea litiazei renale)
• Osteodensitometrie DXA (evaluarea densitatii oaselor, a osteoporozei)
• EKG
• Cateterismul sinusurilor petroase inferioare (se introduce un cateter in venele hipofizare si se recolteaza sange din care se determina ACTH-ul)

Tratament chirurgical
Interventia chirurgicala care vizeaza indepartarea tesutului tumoral hipofizar prin cale transsfenoidala (prin orificiul nazal) este tratamentul de electie. In unele cazuri tumora fiind foarte mica, nu se poate identifica si se indica hemihipofizectomie (indepartarea jumatatii glandei hipofize) sau hipofizectomie totala. In cazurile cand interventia chirurgicala este refuzata sau imposibila si hipersecretia hormonala nu se poate controla medicamentos se indica indepartarea glandelor suprarenale bilateral, acestea fiind sediul hipersecretiei de cortizol care produce tabloul clinic al bolii.

Tratamentul medicamentos
In unele cazuri bine selectate se poate incerca inhibarea secretiei hormonale (a cortizolului) prin metode medicamentoase, dar acesta nu vindeca adenomul hipofizar ci controleaza numai semnele si simptomele bolii, nefiind o terapie permanenta. Medicamentele folosite sunt: Ketoconazol, Metyrapon, Aminoglutetimid si Mitotane.

Canalul Panama-Geografie

    Canalul Panama: drumul de ape care leagă două oceane

Este considerat pe bună dreptate una dintre cele şapte minuni ale lumii construcţiilor inginereşti. Prin apele sale tranzitează circa 4% din volumul comercial navigabil din întreaga lume. Pentru construirea sa au fost folosite peste 27 milioane kilograme de dinamită. În prezent, canalul este operabil 24 ore din 24, şi a costat vieţile a peste 26. 000 de oameni de la începutul construirii sale până în prezent. Este străbătut în fiecare zi de aproximativ 40 de nave şi a contribuit din plin la situaţia geopolitică din ultimele două secole. Acesta este Canalul Panama!

Visul regelui Carlos al V-lea

Istoria acestui canal merge în timp până în pragul secolului 16. După ce Imperiul Spaniol a conştientizat bogăţiile coloniilor sale din Americi şi din Asia, şi după ce la curtea din Madrid s-a hotărât că timpul în care aurul şi mirodeniile ajungeau în Spania era prea lung, consilierilor regali din acele vremuri le-a venit în gând o idee îndrăzneaţă.

În jurul anului 1524, aceştia i-au sugerat regelui Carlos al V-lea (Carol Quintul) că dacă s-ar fi tăiat o îngustă bandă de pământ de undeva din Panama, călătoriile galioanelor încărcate de bogăţii, ar deveni astfel mai scurte ca durată, şi implicit mai sigure. Regele a fost foarte receptiv a această idee, aşa că în anul 1529 a ordonat o cartografiere a Istmului Panama, precum şi întocmirea unui plan de lucru pentru şantierul viitorului canal.

Îndrăzneaţa idee a fost însă oprită din faşă. Necontenitele războaie locale din Bătrânul Continent, alături de luptele pentru controlul bazinului Mediteranei, au oprit pentru un timp ambiţiosul proiect. În anul 1534, oficialii spanioli au sugerat ca şantierul să fie deschis la mică distanţă de locul unde este construit canalul din prezent.

Cu toate acestea, interesul în privinţa construirii sale a fost abandonat pănă în momentul în care cărţile naturalistului şi exploratorului german Alexander von Humboldt au readus în atenţie proiectul, pentru ca în anul 1816, guvernul spaniol să autorizeze construirea canalului, alături de fondarea unei companii care să se ocupe de acest deziderat îndelung aşteptat. Descoperirea aurului în California a suscitat şi interesul Statelor Unite pentru construirea canalului.

Studiile de teren efectuate între anii 1850-1875 au arătat că există doar două rute ipotetic practice. Una care să străbată Panama, şi cealaltă care să treacă prin Nicaragua. În anul 1876, o companie internaţională a obţinut o concesiune din partea guvernului columbian pentru a săpa canalul prin istm. Compania a dat faliment, iar în anul 1880 o companie franceză condusă de celebrul inginer Ferdinand Marie de Lesseps (constructorul Canalului de Suez) a obţinut dreptul de a săpa magistrala trecere de ape.

În anul 1879, inginerul de Lesseps a propus săparea canalului prin Panama. Prin intermediul succesului de proporţii în urma căruia dăduse în folosinţă Canalul de Suez, ambiţiosul inginer francez dorea să fie artizanul care să dea astfel ocazia ca toate navele să înconjoare Pământul navigând literalmente în jurul lumii cu ajutorul canalelor create de el.

Cu ajutorul Canalului Panama, timpul traversării din oceanul Atlantic direct în Pacific, ar fi fost astfel cu mult redus. Spre exemplu, noul canal putea salva navele de o rută ocolitoare dinspre New York la San Francisco, vasele fiind astfel scutite de un drum ocolitor cu lungime de peste 28.968 kilometri.

Construirea unei minuni inginereşti

Lugimea actuală a canalului este de 77,1 kilometri, acesta fiind prevăzut cu mai multe porţi şi hidrocentrale. A fost construit în două etape definitorii. În cadrul primei etape (desfăşurată între anii 1881-1888) activitatea a fost dirijată de compania franceză comandată de Lesseps. În timpul celei de-a doua etape, lucrările au fost întreprinse de americani, care au şi definitivat canalul în forma în care există astăzi. Munca a fost cu adevărat titanică!

Numai în timpul exploatării companiei franceze au fost extrase peste 59.750 milioane metri cubi de pământ! Cu toate acestea, francezii au fost nevoiţi să se retragă. Motivele au constat în epidemiile transmise prin intermediul ţânţarilor, precum şi faptului că utilajele lor nu mai făceau faţă volumului de lucru. Prima mare dificulate a americanilor a constat în lucrările de la amenajarea carierei Culebra, când aceştia au observat cu stupoare că porţiunea Culebra era puternic afectată de alunecările de teren.

Prima alunecare de teren de proporţii a avut loc în anul 1907, la Cuaracha. Noile dificultăţi i-au făcut pe mulţi experţi să se îndoiască de succesul proiectului Canalului Panama. Cu toate acestea, inginerii americani au rezolvat problemele aferente alunecărilor de teren, prin intermediul extragerii de material din secţiunile superioare şi laterale ale canalului, reducând astfel tensiunea acumulată în versanţii săpăturilor.

Canalul este prevăzut co o serie de porţi uriaşe, în secţiunile Gatun, Petro Miguel şi Miraflores. Deşi sunt de dimeniuni diferite, porţile sunt acţionate asemănător şi au un rol decisiv în desfăşurarea cu succes a traficului maritim. La fel de importante, de data aceasta pentru consumul de curent electric, sunt şi uriaşele hidrocentrale ale barajelor de pe canal. Deosebit de impresionantă este hidrocentrala Gatun care mărgineşte barajul cu acelaşi nume.

Viitor dinamic?

Dimensiunea vaselor pentru care a fost construit canalul este depăşită demult de către coloşii de oţel care colindă în prezent mările şi oceanele. Şantierele navale moderne fabrică nave din ce în ce mai mari. Creşterea evidentă a tonajului navelor maritime a început să provoace probleme pentru deplasarea acestora prin actualul Canal Panama.

Capacitatea acestuia permite doar traversarea veselor cu un tonaj de până la 65.000 tone, în condiţiile în care la ora actuală navighează cargouri cu o capacitate de 300.000 tone.

Problema a creat o serie de discuţii cât se poate de serioase care vizează construirea unui nou canal care să aibă funcţia unei rute alternative prin Columbia, Nicaragua sau Mexic. Dacă un canala alternativ va fi construit, acesta va da o lovitură serioasă fragilei economii panameze. În prezent, din cei 14.000 angajaţi care deservesc canalul, peste 4.000 sunt de naţionalitate panameză. Alte voci sugerează însă că deschiderea unui nou canal de dimensiuni mai mari va transforma Canalul Panama într-o adevărată salbă de hidrocentrale cu cost mic.

Pe de altă parte, unii experţi susţin lărgirea actualului canal, activitate de proporţii care ar necesita în primă fază extragerea suplimentară a peste 765 milioane metri cubi de pământ. Operaţiunea ar trebui realizată astfel încât să nu afecteze în niciun fel traficul actual prin canal. Ideea a fost luată în consideraţie încă din anul 1960, când administratorii s-au gândit că folosirea exploziilor nucleare va scădea costurile cu o treime şi va înjumătăţi timpul de lucru, comparativ cu folosirea metodelor convenţionale de excavat.

Evident, acestă măsură extremă a fost atacată încă de atunci de către experţii care au avertizat în privinţa creşterii periculoase a nivelului de radiaţii din întreaga zonă.

Totuşi, ceea ce face Canalul Panama să fie atât de remarcabil, constă în autosuficienţa întregului proiect. Hidrocentrala Gatun generează suficientă energie electrică pentru a acţiona toate motoarele care operează în canal precum şi zecile de trenuri care asigură transportul mărfurilor înspre şi dinspre porturi.

Canalul se bazează şi pe forţele naturii, astfel ploile extrem de abundente din zonă sunt direcţionate înspre albia sa pentru a compensa pierderea a peste 300 milioane litri de apă pierduţi în fiecare zi în urma traficului naval.

În ciuda limitelor sale, canalul este probabil cel mai traversat între toate marile canale maritime ale lumii.

Aproape 12.000 de nave pe an trebuie să parcurgă aproximativ 9 ore necesare pentru a intra din Pacific în Atlantic şi viceversa. Până în anul 1970, Compania Canalului Panama făcea profituri considerabile pe baza sa. Cu toate acestea, o parte din mecanismele şi echipamentele care deservesc activitatea pe canal datează din anul 1914, şi trebuiesc înlocuite.

Pe de altă parte operaţiunile de modificare au început deja, şi se aşteaptă să fie terminate în decursul anului 2014.

Costurile finale ating suma de 5,25 miliarde $, dar se estimează că modificările vor dubla capacitatea de transport a canalului care funcţionează asemeni unei uriaşe entităţi mixte formate din oameni şi tehnologii, entitate mereu în mişcare, care evoluează adaptându-se comerţului şi traficului naval actual.

Gigantismul-Biologie

                   Acromegalia si gigantismul - cauze, semne si                                                simptome, diagnostic si tratament

Acromegalia este o afectiune rara, intalnita mai frecvent la persoanele cu varste intre 30 si 40 ani, care se manifesta prin modificari morfologice hipertrofice (dezvoltare excesiva) a membrelor (degetelor) si a extremitatilor: cap, nas, urechi, buze, asociate cu tulburari cardiace.
La un subiect tanar, care inca poate creste, hipersecretia hormonului de crestere provoaca afectiunea numita gigantism, ce se caracterizeaza prin dezvoltarea exagerata a oaselor si cresterea excesiva in inaltime.

Cauzele acromegaliei si ale gigantismului

In 90% din cazuri, acromegalia si gigantismul apar ca urmare a unui dezechilibru hormonal care se produce din cauza unei hipersecretii de hormon de crestere (somathormon, STH, GH), cauzata de un adenom hipofizar - tumora benigna a lobului anterior al hipofizei (glanda endocrina care indeplineste functia de reglare a actiunii celorlalte glande endocrine). Hipofiza este comandata de hipotalamus - regiune centrala a creierului, care regleaza secretia hipofizara si activitatea sistemului nervos.
Alte cauze de acromegalie / gigantism sunt:
     - prezenta unor tumori care secreta hormon de crestere - tumori care se pot gasi oriunde (in intreg organismul)
     - eliberarea excesiva si continua, de la nivel hipotalamic, a GHRH (hormonul eliberator al hormonului de crestere) care stimuleaza hipofiza sa produca si sa elibereze hormonul de crestere in torentul sanguin.

Semnele si simptomele intalnite in acromegalie si gigantism

Simptomul comun al acromegaliei este dezvoltarea exagerata a capului, mainilor sau picioarelor. Persoanele care sufera de aceasta afectiune observa ca nu mai pot purta inelele care li se potriveau inainte, sau ca marimea la pantofi creste continuu.
Acromegalia este responsabila si pentru unele modificari graduale ale fetei, precum cresterea mandibulei - devine proeminenta (prognatism), marirea nasului, ingrosarea buzelor si largirea spatiilor interdentare.
Alte semne si simptome (care pot varia de la o persoana la alta) intalnite in acromegalie sunt:
     - modificari ale articulatiilor (artropatii) si ale coloanei vertebrale (scolioza, cifoza) cu afectarea motilitatii
     - ingrosarea trasaturilor
     - hipertensiune arteriala
     - hiperglicemie
     - probleme psihologice
     - modificarea timbrului vocal (devine gros si ragusit datorita maririi corzilor vocale si hiperpneumatizarii craniene)
     - sforait - din cauza obstructiei cailor respiratorii superioare
     - tulburari de vedere: vedere dubla, hemianopsie bitemporala (pacientul nu mai poate vedea in partile laterale), etc.
     - cefalee (dureri de cap) la nivelul tamplelor
     - macroglosie (marirea limbii)
     - la femei - dereglari ale ciclului menstrual: amenoree (lipsa menstruatiei) cu sau fara hiperprolactinemie (cresterea valorii prolactinei in sange ce poate determina o secretie lactata anormala)
     - la barbati: disfunctie erectila
     - marirea unor organe: ficat, splina, inima, ficat etc.
     - marirea si deformarea toracelui
     - astenie (stare de slabiciune generala)
     - somnolenta
     - transpiratie abundenta in timpul noptii
     - ten gras sau acneic
     - furnicaturi ale mainilor (din cauza sindromului de tunel carpian )
     - dureri abdominale si hernii inghinale - prezente la o treime dintre pacienti
     - anevrisme intracraniene - prezente la aproximativ 10% dintre pacientii cu acromegalie.

Gigantismul survine la copii inainte de inchiderea cartilajelor de crestere si afecteaza intreg organismul, punand accentul pe diferite sisteme si organe (muschi si viscere), inaltimea gigantului depasind 2m. Craniul este mare, insa proportionat fata de restul corpului. Membrele cresc mult in lungime, pastrand insa proportiile normale, iar viscerele sunt mari, dar corespunzatoare inaltimii.
Hipertrofia cartilajelor si cresterea osoasa excesiva determina frecvent:
     - artrita degenerativa  (caracterizata prin dureri si anchilozari ale articulatiilor, de diferite grade, care pot limita mobilitatea persoanelor afectate)
     - cifo-scolioza (deviatie dubla a coloanei vertebrale, cu convexitate posterioara si curbura laterala)
     - stenoze de canal medular (mai rar).

Tratamentul acromegaliei si al gigantismului

Tratamentele posibile pentru acromegalie sunt urmatoarele:
   1. Tratamentul chirurgical este cel mai indicat. Prin intermediul operatiei, acromegalia intra in remise la multe dintre persoanele afectate (de obicei, nu mai au nevoie de niciun tratament suplimentar). Interventia chirurgicala este cea de hipofizectomie trans-sfenoidala, ce consta in eliminarea tumorii prin intermediul sinusurilor nazale, cu incizie in interiorul nasului.
   2. Tratamentul medicamentos consta in administarea de bromcriptina sau/si de octeotrid.
   3. Tratamentul radioterapeutic este indicat la pacientii la care tratamentele medicamentoase si chirurgicale nu au dat rezultate, cand tumora este inoperabila, cand interventia chirurgicala este contraindicata, sau refuzata de pacient.

Tratamentul in gigantism consta in extirparea tumorii hipofizare, urmata de administrarea de hormoni sexuali, care grabesc inchiderea cartilajelor epifizare, oprind astfel porcesul de crestere. Baietilor li se va administra testosteron, iar fetelor hormoni estrogeni. Se vor reduce proteinele din alimentatie.

Evolutia acromegaliei

Pacientii cu acromegalie netratata au o speranta de viata mai mica din cauza cresterii deceselor prin afectiuni cardio-vasculare, cerebro-vasculare, respiratorii si prin neoplasme (mai frecvent, neoplasm de colon, secundar polipozei colonice).
La pacientii care au si diabet zaharat, mortalitatea este mai mare.
Toti pacientii cu acromegalie trebuie monitorizati o perioada indelungata, pentru a se trata din timp o posibila revenire a bolii.

Marile Descoperiri Geografice-Istorie

                        Marile Descoperiri Geografice

Inca din sec. al XIII-lea viata economica din Europa Apuseana (mai ales in orasele din Italia si Tarile de Jos) cunoaste o deosebita inflorire. Comertul si camataria se dezvolta apar bancile si manufacturile.

La inceputul sec. al XVI-lea se perfectioneaza uneltele de munca tehnica; creste calificarea producatorilor de bunuri; apar noi mestesuguri iar mestesugarii se specializeaza mereu; manufacturile se extind. In agriculturase maresc suprafetele cultivate cu cereale pomi fructiferi vita de vie se folosesc noi procedee de munca se dezvolta cresterea vitelor; toate acestea au dus la inmultirea produselor agricole si mai ales a celor mestesugaresti la intensificarea schimbului de produse intre oras si stat a comertului interior si exterior.

In sanul orinduirii feudale incep sa se formeze doua clase sociale noi:burghezia si proletariatul.

In evul mediu locuitorii unui burg se numeau burghezi. Treptat acest termen a fost atribuit clasei exploatatoare din oranduirea care se forma oranduirea capitalista.

        Burghezia (propietarii de manufacturi bancherii mari negustori) stapanea ateliere unelte materii prime sume mari de bani (capital) si exploata munca muncitorilor. Acestia proveneau din elemente saracite-mesteri din bresle 21321p1514v le calfe tarani fara pamant sau alungati de pe loturi-nevoiti sa munceasca in manufacturi. Muncitorii spre deosebire de tarani serbi erau liberi insa nu aveau mijloace de trai (nu aveau ateliere si unelte propii). Pentru ca sa traiasca se angajau sa munceasca pentru burghezie in schimbul unor salarii de mizerie care de cele mai multe ori nu ereau suficiente pentru intretinerea familiilor lor. Ca sa obtina castiguri cat mai mari burghezia marea si numarul orelor de munca. Astfel in sanul orinduiri feudale care se descompune lent apare si se dezvolta treptat o noua oranduire oranduirea capitalista.

   Cauzele marilor descoperiri geografice. In sec al XV-lea_XVI-lea orasele continua sa se dezvolte; comertul intre tarile europene cat si cel cu tarile din afara Europei se largeste. Burghezia dornica de castiguri obtine materii prime ieftine metale pretioase mirodenii etc.

      Pentru aceasta trebuia explorate tinuturi necunoscute sau gasite drumuri mai sigure si mai scurte spre locurile de unde se aduceau marfurile cautate de europeni.

Multe din aceste marfuri provenite din India si China erau aduse in  Europa de catre negustori bizantini si italieni care le cumparau de arabi. Drumul lung si nesigur ca si numeroase vami faceau ca aceste marfuri sa fie rare si foarte scumpe. Pe de alta parte primejdia turceasca ameninta existenta vechiului drum comercial dintre Europa si Orient. Incercarile de a gasi un nou drum pe mare spre India au contribuit la marile descoperiri geografice.

            La succesul marilor descoperiri geografice si-au adus si alti factori. In domeniul navigatiei se facusera mari progrese. In locul corabilor greoaie si manate cu ajutorul vaslelor s-au construit altele mai iuti si usoare-caravelle-care cu ajutorul panzelor foloseau forta vantului. Pentru orientarea pa mare s-au perfectionat busola si alte instrumente de navigatie.

Cunostintele geografice se imbogatisera. Astfel un invatat italian Toscanelli a intocmit o harta in baza teoriei invatatului grec Ptolomeu care sustinea ca pamantul are forma sferica. Pe aceasta harta India se situa spre apus de Oceanul Atlantic. S-a infiripat in acest fel ideea ca se poate ajunge in India navigand pe oceanul Atlantic spre apus. Descoperirea noului drum spre India. Cei dintai calatori europeni in Asia au fost Marco Polo si rusul Afanasie Nikitin. Ambii calatori au cules informatii pretioase pentru europeni.

            Primele tari care organizeaza explorari geografice sunt Portugalia si Spania care prin asezarea lor prielnica ofereau o baza de plecare in cautarea unui nou drum spre Orient.

 Descoperire Americii (1492). Descoperirea Americii se leaga numele marelui navigator Cristofor Columb. Originar din Genova Columb era fiul unui tesator sarac. Din tinerete s-a simtit atras de mare si s-a facut navigator. Dobandind o mare experienta el a devenit un bun capitan iscusit carmaci si astronom.

            

Columb era convins ca pamantul este rotund si socotea ca se poate ajunge in Orient traversand Oceanul Atlantic. Ideea aceasta parea pentru multi de nerealizat. Dupa multe greutati si incercari reuseste sa obtina sprijinul monarhiei spaniole. In zorii zilei de 3 august 1492 Columb a dat ordin sa se ridice panzele si a plecat cu 3 corabii din Spania (portul Palos). A navigat pe Oceanul Atlantic spre apus si dupa 70 de zile de calatorie a ajuns pe o insula di arhipelagul Bahama pe care a numit-o San-Salvador; drumul spre America peste Oceanul Atlantic era astfel descoperit. Apoi si-a continuat drumul descoperind insulele Cuba si Haiti. Columb a fost convins ca a atins tarmurile Indiei si niciodata nu a banuit ca a descopeirt un nou continent. Din aceasta cauza locuitorii din aceste tinuturi au fost numiti indieni iar insulele descoperite in America Centrala Indiile apusene.

Cristofor Columb a facut patru calatorii el a fost primul care a traversat Oceanul Atlantic a ajuns in insulele din Mediterana Americana si a inceput descoperirea continentului Americii. Cu toate acestea din cauza intrigilor de la curtea regala a fost adus in lanturi in Spania. Marele invingator a murit in 1506 sarac si uitat de conteporanii sai.

Ceva mai tarziu un alt navigator Amerigo Vespucci a dovedit ca teritoriile descoperite sunt tinuturi noi necunoscute carora li s-a dat numele de America dupa numele sau.

Prima calatorie in jurul pamantului (1519-1522). Magelan. Amerigo Vespucci sustinea ca se poate ajunge in Asia ocolindu-se noul continent pe la sud. Acest plan a fost indeplinit de catre navigatorul portughez Magellan aflat in slujba Spaniei. O flota condusa de Magellan alcatuita din 5 corabii paraseste in 1519 Spania ocoleste America de sud trecand spre Oceanul Pacific prin stramtoarea care ii poarta numele (Magelan). Strbatand oceanul caruia el i-a dat numele de <Pacific>a ajuns dupa o calatorie foarte grea in insulele Filipine. Aici Magellan si o parte din marinari au murit in lupta cu bastinasii. Expeditia si-a continuat drumul sub conducerea unui ajutor de-al sau ajugand in Europa numai cu osingera corabie-<Victoria>si 18 oameni. Cea mai mare parte a echipajului pierise. Asa s-a terminat prima calatorie in jurul lumii care a dovedit ca pamantul este rotund.

            Dezvoltarea vietii economice in Europa apuseana. Ca urmare a abundentei de produse si a afluxului de metale pretioase aduse din teritoriile nou descoperite in statele din apusul Europei se petrec schimbari importante.

            In urma descoperirilor geografice drumurile si centrele comerciale aflate in bazinul Marii Mediterane si al Marii Baltice se muta in Oceanul Atlantic care devine puntea de legatura intre continente. De aceea orasele Venetia si Genova isi pierd treptat importanta economica comertul lor reducandu-se la cel cu Turcia. In locul acestor orase se ridica porturile din Spania Portugalia Tarile de Jos Franta si Anglia asezate pe tarmurile Oceanul Atlantic iar comertul european se intesifica. Centrul international al schiburilor comerciale a fost Anvers din Tarile de Jos important oras bancar si comercial. Asadar deplasarea drumurilor comerciale in apus a fost insotita si de largirea activitatilor comerciale limitata pana in sec. a XV-lea mai ales la relatiile cu Siria si Egipt.

Din teritorile recent descoperite erau aduse in Europa mari cantitati de metale pretioaase si marfuri coloniale care imbogatesc pe negustori si bancheri. Avand la dispozitie multi bani (capital) burghezia construia noi ateliere manufacturiere ale caror produse erau foarte cautate si deveneau din ce in ce mai scumpe. In acest timp insa situatia maselor muncitoare se inrautatea.

Din America s-au introdus in Europa noi plante:porumbul cartoful si rosiile care au capatat un rol important in alimentatie. Ca urmare a descoperirilor geografice s-au realizat progrese insemnate in constructia vaselor maritime si s-au perfectionat arta navigatiei.

            Primele domenii coloniale. Domeniul coloniial portughez. Dupa ce au descoperit drumul spre India portughezii si-au continuat calatoriile spre rasarit. Alti navigatori dupa Vasco da Gama au reusit sa ajunga pana in China(1517). Dar portughezii erau putini la numar si prea slabi ca sa poata cuceri aceste tari cu o populatie ce numara mai multe milioane de oameni. De aceea ei s-au stabilit doar pe tarmurile unde au intemeiat asezari intarite numite factorii. Aici pe langa comert cu bastinasii faceau si piraterie; vasele portugheze organizau o adevarata vanatoare de vase indiene si arabe pe care le jefuiau si apoi le scufundau cu echipaje cu tot. Marfurile jefuite erau vandute apoi in Europa de cateva ori mai scump. Cu timpul portughezii au fost ilaturati din Asia de catre olandezi englezi si francezi. Portughezii au mai ocupat teritorii si in America de Sud; le-au colonizat punand bazele statului Brazilia pe care l-au stapanit multa vreme.

Domeniul colonial spaniol. Foarte multi aventurieri nobili fara ocupatie si saraci dornici de o imbogatire  mai usoara se indreptau spre America ca spre un pamant <al fagaduintei>.

In cautarea tarii Eldorado (tara aurului) acesti cuceritori (conquistadores) au patruns in interiorul continentului american luand in stapanire teritorii intinse din America Centrala si America de Sud. Primele tari cucerite au fost Mexic si Peru.

Mexicul se afla sub stapanire aztecilor popor razboinic ce subjugase celelalte triburi bastinase iar Peru era locuit de incasi. Atat aztecii cat si incasii aveau o civilizatie straveche. Erau organizati in triburi; clasa dominanta o forma aristocratia din randul careia proveneau preotii si marii demnitari; marea masa a poporului o forma agricultorii mestesugarii si negustorii. Taranii practicau agricultura cu ajutorul irigatilor si ingrasau pamantul cu cenusa iar mestesugarii lucrau cu multa arta obiecte si podoabe din cupru si argint.

Ambele orase aveau orase si cetati mari unde existau palate frumos impodobite strazi pavate si canalizate. Aztecii si incasii traiau insa din expoatarea triburilor subjugate transformate in sclavi sau obligati sa plateasca tribut.

Un aventurier spaniol pe nume Hernando Cortez cu un detasament de 400 de oameni si cateva tunuri subjuga statul aztecilor (1519-1521). Victoria acestuia se datoreste faptului ca aztecii nu cunosteau armele de foc armurile de fier si calul de care s-au speriat. Un alt aventurier Francisco Pizzaro cu un mic detasament reuseste sa cucereasca Peru. Si acest stat a fost supus cu usurinta deoarece cuceritorii au fost mai bine inarmati si au profitat de certurile interne dintre incasi.

Cucerind cele doua state spaniolii au luat in stapanire cantitati mari de aur argint pamanturi si mine bogate. eI s-au purtat cu invinsii cu mare salbaticie. Au trecut la exterminare sistematica a indienilor pe care i-au pus la munci istovitoare in mine si pe plantatiile de trestie-de-zahar. Indieni piereau cu miile. Cei ce se impotriveau erau ucisi fara mila. Sub pretextul crestinarii indienilor biserica catolica a sprijinit faradelegile cotropitorilor spanioli. In decursul unui secol multi indieni disparusera din cauza muncii istovitoare a foametei si a bolilor aduse de cuceritori.

Ca sa implineasca mana de lucru spaniolii aduc din Africa negrii. Calatorind in conditii neomenesti legati in lanturi multi negri mureau pe corabiile spaniole. In America erau pusi sa munceasca ca sclavi pe plantatii si in mine. In acest fel s-a nascut comertul cu negrii si sclavia spaniola.

Descoperirile geografice au dus deci si la inceputul colonialismului european prin formarea primelor domenii coloniale(cele portugheze in Asia si cele spaniole in America). Spre deosebire de cel portughez domeniul colonial spaniol a durat mai multa vreme pentru ca spaniolii au colonizat teritorii cucerite intemeind asezari noi.

Floare Albastră-Limba și literatura romînă

                                                    

  Floare albastră

     de Mihai Eminescu                    

    

 - Iar te-ai cufundat în stele

Şi în nori şi-n ceruri nalte? 
De nu m-ai uita încalte, 
Sufletul vieţii mele. 

În zadar râuri în soare
Grămădeşti-n a ta gândire
Şi câmpiile asire
Şi întunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urcă-n cer vârful lor mare -
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite! 

Astfel zise mititica, 
Dulce netezindu-mi părul. 
Ah! ea spuse adevărul;
Eu am râs, n-am zis nimica. 

- Hai în codrul cu verdeaţă, 
Und-izvoare plâng în vale, 
Stânca stă să se prăvale
În prăpastia măreaţă. 

Acolo-n ochi de pădure, 
Lângă balta cea senină
Şi sub trestia cea lină
Vom şedea în foi de mure. 

Şi mi-i spune-atunci poveşti
Şi minciuni cu-a ta guriţă, 
Eu pe-un fir de romaniţă
Voi cerca de mă iubeşti. 

Şi de-a soarelui căldură
Voi fi roşie ca mărul, 
Mi-oi desface de-aur părul, 
Să-ţi astup cu dânsul gura. 

De mi-i da o sărutare, 
Nime-n lume n-a s-o ştie, 
Căci va fi sub pălărie -
Ş-apoi cine treabă are! 

Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vară, 
Mi-i ţinea de subsuoară, 
Te-oi ţinea de după gât. 

Pe cărare-n bolţi de frunze, 
Apucând spre sat în vale, 
Ne-om da sărutări pe cale, 
Dulci ca florile ascunse. 

Şi sosind l-al porţii prag, 
Vom vorbi-n întunecime:
Grija noastră n-aib-o nime, 
Cui ce-i pasă că-mi eşti drag? 

Înc-o gură - şi dispare... 
Ca un stâlp eu stam în lună! 
Ce frumoasă, ce nebună
E albastra-mi, dulce floare! 

.............. 

Şi te-ai dus, dulce minune, 

Ş-a murit iubirea noastră -
Floare-albastră! floare-albastră!... 
Totuşi este trïst în lume!

                        

Alexandru Ioan Cuza-Istorie

                             Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan CUZA (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Huşi, Moldova, astăzi în România – d. 15 mai 1873, Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, precum şi al statului naţional România. Cuza a participat activ la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Munteniei (Valahiei), înfăptuindu-se astfel unirea celor doua ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvîrşirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, cînd Moldova şi Valahia au format un stat unitar, adoptînd oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern.

Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului.

Primii ani de viaţă

Născut în Bîrlad, Moldova, Cuza a aparţinut clasei tradiţionale de boieri moldoveni, fiind fiul ispravnicului Ioan Cuza (care a fost de asemenea un proprietar de pămînt în judeţul Fălciu, Moldova) şi al Sultanei (sau Soltana), membră a familiei Cozadini de origini fanariote. Alexandru primeşte o educaţie europeană, devenind ofiţer în armata moldovenească şi ajungînd la rangul de colonel. S-a căsătorit cu Elena Rosetti în 1844.

În anul 1848, Moldova şi Muntenia au fost cuprinse şi ele de febra revoluţiilor europene. Revolta moldovenilor a fost suprimată repede, dar în Muntenia revoluţionarii au preluat puterea şi au guvernat în timpul verii. Tînărul Cuza a jucat un rol suficient de important pentru a i se evidenţia înclinaţiile liberale, avute în timpul episodului moldovenesc, astfel că este transportat ca prizonier la Viena, de unde a fost eliberat cu ajutor britanic.

Revenind în Moldova în timpul domniei Prinţului Grigore Alexandru Ghica, a devenit ministru de război al Moldovei, în 1858, şi a reprezentat Galaţiul în divanul ad-hoc de la Iaşi. Cuza a fost un proeminent politician şi a susţinut cu tărie uniunea Moldovei şi Valahiei. A fost nominalizat în ambele ţări de către Partida Naţională, care milita pentru unire, în defavoarea unui prinţ străin. Profitînd de o ambiguitate în textul Tratatului de la Paris, este ales domn al Moldovei pe 17 ianuarie 1859 (5 ianuarie după calendarul iulian) şi în Muntenia pe 5 februarie 1859 (24 ianuarie după calendarul iulian).

Elena Cuza

Elena Cuza se înrudea cu neamul Sturdzeştilor, al Balşilor şi al Cantacuzinilor. Judecînd după portretul realizat de Szathmary, cînd avea 38 ani, putea fi socotită cu greu o femeie frumoasă. Era foarte mică şi subţire, cu o expresie severă, cu ochi negri şi duşi în fundul capului. Era foarte timidă, lipsită de farmec şi feminitate. Educaţia ei urmase calea obişnuită în epocă: guvernantă franceză şi germană, pensionul Buralat, anturajul social şi literar al mătuşii sale Agripina Sturdza, din Iaşi.

În 1844, ea l-a întîlnit, s-a îndrăgostit şi s-a căsătorit cu Alexandru Ioan Cuza. El era o fire extrovertită, impulsivă, care se simţea bine printre oameni, se purta foarte galant cu femeile. Ea era o introvertită, cu o mulţime de inhibiţii. Slabele şanse ca acest mariaj să meargă au fost anulate de la început de incapacitatea Elenei de a-i oferi un urmaş soţului ei şi de faptul că a pus datoriile faţă de mamă înaintea celor faţă de soţ. La 30 aprilie 1844 scria: „Crede-mă, mamă, noile sentimente pe care le am faţă de soţul meu nu mă vor împiedica să te iubesc.” După ce s-au căsătorit, ei s-au stabilit în modesta casă a părinţilor lui Cuza, Ion şi Sultana, din Galaţi.

Deşi Cuza şi soţia sa nu au avut copii, ea i-a crescut ca pe proprii săi copii pe cei doi fii avuţi cu amanta lui, Elena Maria Catargiu-Obrenović: Alexandru Ioan Cuza (1862, unele surse menţionează anul 1864 - 1889) şi Dimitrie Cuza (1865 - 1888) care s-a sinucis.

A împărtăşit cu stoicism exilul soţului detronat şi, după moartea acestuia la 16 mai 1873, „i-a păstrat memoria cu o extraordinară devoţiune, neîngăduind să se rostească un singur cuvînt despre slăbiciuni pe care le cunoştea, le îngăduise şi-o spunea cu mîndrie – le iertase, ca singura care pe lume putea să aibă acest drept.”

Înfăptuirea unirii

Unirea Principatelor Moldovei şi Valahiei a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea şi reprezintă unificarea vechilor provincii româneşti. Unirea este strîns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Muntenia. Totuşi, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală şi economică între cele două ţări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova şi Muntenia, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodămîntul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele ţări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenţia de la Paris din 1858, o înţelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două ţări, cu guverne diferite şi cu unele instituţii comune. La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei şi Valahiei, aducîndu-le într-o uniune personală. În 1861, cu ajutorul unioniştilor din cele două ţări, Cuza a unificat Parlamentul şi Guvernul, realizînd unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituţia adoptată în acel an a denumit noul stat România.

Domnia

Domnia lui Cuza Vodă a fost caracterizată de o nerăbdătoare dorinţă de a ajunge din urmă Occidentul, dar efortul domnului şi al sprijinitorilor săi întîmpină rezistenţa forţelor conservatoare şi a inerţiilor colective. Mai grav, el stă sub semnul provizoratului, căci domnia lui Cuza este percepută ca pasageră; ţara a vrut un domn străin, l-a acceptat însă pe cel autohton, dar n-a renunţat la vechea doleanţă; în aşteptarea contextului prielnic, ea îngăduie un provizorat.

Alegerea ca domnitor

După Convenţia de la Paris din 1858, marile puteri au lăsat guvernul fiecărui principat în grija unei comisii provizorii, formate din trei caimacani (locţiitori ai sultanului în teritoriu), pînă la alegerea domnitorilor. Principala atribuţie a comisiilor era aceea de a supraveghea alegerea noilor adunări elective. Campania electorală din Moldova a dus la alegerea unei adunări favorabile unirii. Unioniştii moldoveni au putut impune cu uşurinţă candidatura la domnie a colonelului Alexandru Ioan Cuza, care a fost ales domn cu unanimitate de voturi la 5/17 ianuarie 1859. Ideea alegerii domnului moldovean şi la Bucureşti a fost oficial sugerată muntenilor de către delegaţia Moldovei, care mergea spre Constantinopol pentru a anunţa rezultatul alegerii de la Iaşi. În Valahia, adunarea a fost dominată de conservatori, care erau însă scindaţi. Neputîndu-se pune de acord asupra unui candidat propriu, conservatorii munteni au sfîrşit prin a se ralia candidatului Partidei Naţionale care a fost ales la 24 ianuarie/5 februarie 1859, domn al Valahiei. Astfel, românii au realizat de facto unirea, punînd la 24 ianuarie 1859, bazele statului naţional modern român. Sprijinul lui Napoleon al III-lea a fost decisiv pentru dezarmarea opoziţiei Turciei şi a Austriei faţă de dubla alegere, astfel că la 1/13 aprilie 1859 Conferinţa de la Paris a puterilor garante dădea recunoaşterea oficiala a faptului împlinit de la 24 ianuarie 1859.

Conform deciziei Convenţiei de la Paris, la 15 mai 1859 este înfiinţată Comisia Centrală la Focşani, ce avea ca scop redactarea primului proiect de Constituţie din istoria modernă a României şi realizarea altor proiecte de unificare legislativă a Principatelor. Proiectul de Constituţie nu a fost aprobat însă de domnitorul Cuza, Comisia Centrală din Focşani fiind desfiinţată în februarie 1862.

Reformele lui Cuza

După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), iniţiază importante reforme interne: secularizarea averilor mînăstireşti (1863), reforma agrară (1864), reforma învăţămîntului (1864) ş.a., care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării.

Întîmpinînd rezistenţă din partea guvernului şi a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanţi ai boierimii şi ai marii burghezii, precum şi a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în 1863, un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mănăstireşti (decembrie 1863) şi dizolvă Adunarea Legiuitoare (2 mai 1864). În acelaşi an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituţie şi o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, şi decretează (14 august 1864) legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput codul civil şi cel penal, legea pentru obligativitatea învăţămîntului primar şi au fost înfiinţate primele universităţi din ţară, respectiv cea de la Iaşi (1860), care azi îi poartă numele, şi cea de la Bucureşti (1864). Tot în această perioadă a fost organizată şi armata naţională.

Secularizarea averilor mănăstireşti

Această lege a fost dată de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza cu scopul de a lua toate proprietăţile şi averile anumitor Biserici şi mănăstiri şi a le trece în proprietatea statului, pentru „a spori avuţia ţării ”. Tot în timpul lui Cuza unele mănăstiri şi schituri au fost desfiinţate total sau transformate în biserici de mir. Domnitorul Ioan Cuza a instituit un impozit de 10% asupra veniturilor nete ale mănăstirilor, bisericilor, anumitor seminarii, centre de asistenţă socială etc. În faţa acestor măsuri aspre, mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei a făcut mai multe proteste, ceea ce a dus mai apoi la înlăturarea sa din scaun, această stare provocînd, mai tîrziu, însăşi căderea guvernului Kogălniceanu. Legea secularizării a fost adoptată în 1863 şi, pe lîngă cele enumerate mai sus, poate fi menţionată şi confiscarea anumitor averi pe care le aveau unele mănăstiri din Sfîntul Munte Athos şi pe care le-au primit cu mult timp înainte de la alţi domnitori (Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul etc,) pentru ca monahii din Sfîntul Munte să se roage pentru bunăstarea domniilor lor.

Reforma fiscală

Reforma fiscală a fost materializată prin instituirea impozitului personal şi a contribuţiei pentru drumuri, generalizată asupra tuturor bărbaţilor majori, printr-o nouă lege a patentelor, prin instituirea impozitului funciar şi alte măsuri care au făcut ca la sfîrşitul anului 1861, în preajma deplinei lor unificări administrativ-politice, Principatele Unite Române să fie dotate cu un sistem fiscal modern. Ar putea fi adăugată, pe plan cultural, „importanta iniţiativă a guvernului moldovean al lui Mihail Kogălniceanu, care a instituit, în toamna anului 1860, prima universitate a ţării, cea ieşeană.”

Reforma agrară

Dezbaterile înverşunate care au avut loc în vara anului 1862 în privinţa proiectului de reformă agrară propus de conservatori şi adoptat de majoritate, dar nesancţionat de domnitor, au dovedit că maleabilitatea de care dădeau dovadă o bună parte dintre conservatori, în privinţa adoptării unui program general de reforme, nu concorda cu acceptarea de către ei a unei reforme agrare în sensul programelor revoluţionare de la 1848. De aceea, în anii imediat următori unificării administrative, nu s-a putut trece brusc la reforma agrară, ci s-a continuat, pentru o perioadă de timp, să se adopte reforme pe linia organizării moderne a statului, deoarece acestea nu întîmpinau opoziţia conservatorilor, încă stăpîni pe majoritatea mandatelor din adunare datorită sistemului electoral restrictiv. Reorganizarea departamentelor, legile pentru construirea căilor ferate, constituirea Consiliului superior al instrucţiunii publice, un regulament de navigaţie, organizarea corpului inginerilor civili, reorganizarea Şcolii de silvicultură şi o serie de măsuri premergătoare unei secularizări a averilor mănăstireşti au reprezentat, în această perioadă, concretizările planului de reforme.

Din momentul în care conducerea guvernului a fost preluată de Mihail Kogălniceanu, aducerea din nou în dezbatere a reformei agrare a dus la izbucnirea unui violent conflict între guvern şi majoritatea adunării. A urmat dizolvarea adunării, pe calea loviturii de stat. Aceasta din urmă a sporit puterea domnitorului Cuza, şi totodată a înlăturat monopolul politic al conservatorilor asupra majorităţii în adunare. Sancţiunea poporului prin plebiscit şi recunoaşterea noii stări de lucruri de către puterea suzerană şi puterile garante au creat posibilitatea decretării Legii rurale în sensul programului paşoptist, desfiinţîndu-se relaţiile feudale în agricultură şi procedîndu-se la o împroprietărire a ţărănimii clăcaşe.

Prin Legea rurală din 14/26 august 1864, peste 400.000 de familii de ţărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alţi 60.000 de săteni au primit locuri de casă şi de grădină. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorinţa de pămînt a ţăranilor, a desfiinţat servituţile şi relaţiile feudale, dînd un impuls însemnat dezvoltării capitalismului. Ea a reprezentat unul din cele mai însemnate evenimente ale istoriei României din secolul al XIX–lea.

Alte reforme

În timpul guvernului condus de Mihail Kogălniceanu, s-a trecut la etapa hotărîtoare a înfăptuirii reformelor. Astfel, primul demers făcut, într-o direcţie în care guvernul ştia că nu avea să întîmpine opoziţie pe plan intern, a fost acela al secularizării. La 13/25 decembrie 1863, la propunerea guvernului, adunarea a votat secularizarea averilor mănăstireşti cu 93 de voturi contra 3. Era o măsură de însemnătate majoră, datorită căreia era recuperat peste un sfert din teritoriul naţional. Apoi au fost elaborate şi promulgate Legea contabilităţii, Legea consiliilor judeţene, Codul Penal şi Legea instrucţiunii publice, precum şi crearea Consiliului de Stat. Tot acum se înfiinţează Şcoala Naţională de Arte Frumoase, la Bucureşti, la conducerea căreia este desemnat Theodor Aman şi este inaugurată, în premieră, o Şcoală de Medicină Veterinară.

Analizînd suita de evenimente, unele cu caracter realmente revoluţionar, se poate spune că sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza au fost puse bazele statului unitar român modern. Practic, nu există domeniu de activitate economică, social-politică, culturală, administrativă sau militară din ţară, în care Cuza să nu fi adus îmbunătăţiri şi înnoiri organizatorice pe baza noilor cerinţe ale epocii moderne. 

Abdicarea şi exilul

Cuza începe să fie suspectat de liberalii radicali, care ulterior au făcut cartel cu conservatorii, că ar intenţiona să instituie un regim personal; acest fapt a slăbit poziţiile domnitorului şi a animat activitatea monstruoasei coaliţii, hotărîtă să-l înlăture. Complotiştii au reuşit să-şi realizeze planurile atrăgînd de partea lor o fracţiune a armatei (colonelul C. Haralambie, maiorul D. Lecca ş.a.), şi l-au constrîns pe domnitor să abdice în noaptea de 10/22–11/23 februarie 1866. La aceasta a contribuit însuşi Al. I. Cuza, care nu numai că nu a luat măsuri în privinţa factorilor reacţionari, ci, într-un discurs, se arăta dispus să renunţe la tron în favoarea unui principe străin (fapt susţinut şi de o scrisoare adresată unui diplomat străin). A fost instituită o locotenenţă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie din partea armatei. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul şi Comisia au proclamat ca domnitor pe Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana. Provizoratul locotenenţei domneşti a luat sfîrşit abia după ce Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866.

Această abdicare silită putea avea consecinţe grave pentru România, pentru că:

1. după înlăturarea lui Cuza, satele au fost înspăimîntate că reforma agrară nu va mai avea loc.
2. la 3 aprilie 1866 la Iaşi o demonstraţie a Mişcării Separatiste care a cerut anularea unirii Moldovei cu Valahia,
3. Poarta Otomană a mobilizat armata la Dunăre pentru a interveni în România, unirea fiind recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza.

Restul vieţii sale şi-a petrecut-o în exil, locuind majoritatea timpului la Paris, Viena şi Wiesbaden. A fost înmormîntat iniţial la Biserica Domnească de lîngă Palatul domnesc de la Ruginoasa, conform dorinţei sale, iar după cel de-al doilea război mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.