Să ne iubim bătrînii

              Să ne iubim bunicii

E dimineață. În jurul unei mese reci și șubrede stau 5 bătrîni. Mănîncă în tăcere, ca nu cumva să spargă liniștea unei amintiri din trecut. Fiecare e cu dorul lui. Și fiecare își trăiește viața așa cum știe. Ce a mai rămas din viață. Și chiar de-s cinci, sunt singuri. La un Azil de bătrîni acolo….ei, și cu singurătatea lor. Și nu se plîng, pentru că asa este viața, copiii lor deja au și ei copii, și poate lor le este greu la fel, și poate dacă nu a venit baiatu azi, la sigur vine mîine. 

Așa gîndesc bătrînii…poate singura dată cînd nu au dreptate.

Îmi plac bătrînii simpli și cuminți. Îmi place liniștea și cumpătarea lor. Și glasul lor de vreme    bună tot îmi place. Și mîna caldă cu miros de casă. Și al lor zîmbet ce a trecut de timpuri grele, și zîmbet a rămas. Ei nu vorbesc nici mult, și nici puțin. Atît doar cît să te treacă fiorii calzi de bătrînețe și înțelepciune. Ei sunt bătrîni, și noi mai tineri. Ei sunt al nostru leac, și noi lumina lor. Cu-atîta drag de fiecare dată intru în case bătrînești, cu covor pe perete și prosop la icoană, cu laiță și masă veche de stejar, cu amintiri la fiecare ungher care ți se bagă în suflet și acolo rămîn. Cu de toate, cu fericire.

Este o vorbă, care zice că dacă nu ai bătrîni, să ți-i cumperi. Eu zic să îi păstrezi și să prețuiești pe cei care îi ai. Pentru că acești bătrîni sunt cei mai buni. Pentru că un bătrîn în viață este de o mie de ori mai dorit decît o sută de bătrîni amintiți după ce pleacă. Și bătrînii nu sunt așa cum zic mulți, ființe grele și morăcănoase. Ai văzut vreodată un bătrînel sau o bătrînică să se jeluie de viața lor, așa cum o facem noi, tinerii, atunci cînd abia de ne atinge promoroaca de nenoroc? Nu cred. 

Așa că, să ne iubim bătrînii. Cum o știm noi mai bine. Și să nu îi lăsăm niciodată singuri. Pentru că  bătrînii sunt niște copii cu riduri pe față. Și caută vorbă, și glas de tineri pe aproape, și stropul de atenție: mai des, sau pe la sărbători. Bătrînii, dacă sincer, sunt mult mai fresh decît noi. Și mult mai puternici. Ei nu s-au temult de nimic la viața lor. Și uite acum, la bătrînețe, se tem de un singru lucru: de singurătate.

Și bătrînii sunt ai noștri. Toți pînă la unul. Cei de la Azilul de bătrîni, cei de  pe stradă și cei aproape de noi. Știți, doar părinții noștri vor îmbătrîni și ei. Și după dînșii urmăm noi. Și după noi, alții. Așa că, să trăim cu bătrînii în prezent. Să ajungi bătrîn, încătușat în limitele unei pensii mizere? Absurd. În alte părți, bătrînii sunt o rază de soare în casă. La noi o pacoste. Că acolo pe la 90 ani își mai fac și blog, și mai cîntă, și mai dansează, și mai uită de toate. Aici noi uităm de toate, și în primul rînd de ei. Și ne amintim o dată în an, cînd le ducem niște ciorapi de doi bani. Păi ei de tine au nevoie, cu sau fără ciorapi.

  Mătușa Varvara încă așteaptă la poartă, cuminte, și tot se uită lung pe drumul prăfuit. Cine știe, poate chiar azi dai pe la ea, poate chiar acum îi vei spune: sărut mîna, bunico!

                         Să ne iubim bătrînii, bunici sau nu, pe toți. ;)