Romantismul-un dor de absolut
Romantismul este o mișcare literară de o anumită amploare și durată;convergentă a unor principii generale de natură complexă(artistică,generală,filozofică)exprimate în literatură,care se pot subsuma unor viziuni comune într-o anumită perioadă istorică și rezultanta generală a tendințelor unor epoci.
Este unul dintre cele mai importante si mai complexe curente literare, aceste noi framantari luand nastere initial in Anglia, de unde s-a extins in Germania si Franta, apoi in intreaga Europa. Romantismul este antidotul rigorii clasicilor, dogmatismului estetic, ratiunii reci si conventionalului. Acest curent literar a reprezentat pentru scriitori momentul in care au dat frau liber imaginatiei, fiind cunoscut in literatura universala ca un promotor al manifestarii fanteziei si exprimari sentimentelor, al originalitatii, spontaneitatii si sinceritatii emotionale. Libertatea de expresie, dincolo de canoanele clasicilor, este unul din factorii cheie ai acestei miscari literar-artistice.
Cel care a teoretizat romantismul european este considerat Victor Hugo, acesta trasand si identificand directiile si trasaturile acestui curent cultural in programul-manifest "Prefata" de la drama "Cromwell" (1827).
Dupa cum era firesc, romantismul romanesc dezvaluie elemente specifice conditiilor sociale si politice ale vremii. Acest curent literar coexista alaturi de clasicism si realism. Initial, romantismul a aparut ca un stimulator al luptei pentru eliberare si al desteptarii constiintei nationale, specific operelor cunoscute ca fiind pasoptiste.
Asadar, in evolutia romantismului autohton, se pot distinge mai multe etape. Intr-o prima etapa, preromantica, Vasile Carlova, Heliade Radulescu sau Gh. Asachi prezinta o literatura a ruinelor cu un usor regret fata de un trecut eroic care este un exemplu al luptei prezentate in care visul, fantasticul si meditatia primeaza.
O a doua etapa, perioada pasoptistilor, aduce o poezie lirica, militanta, patriotica si vizionara, de evocare istorica si ii are ca reprezentanti pe Balcescu, Bolintineanu, Alexandrescu, Russo, Kogalniceanu, Alecsandri sau la ardeleanul Andrei Muresianu.
In cea de-a treia etapa, are loc maturizarea estetica a romantismului. Totodata, se observa o reactie critica si pamfletara fata de societate, pesimiste, chiar de refugiu in natura si mitologie, asa cum se manifesta la ultimul mare romantic european, Mihai Eminescu.
Eminescu, esenta romantismului
Am ales operele lui Eminescu pentru ca prezinta ca nimeni altul directiile romantice. In operele sale putem observa cateva mari mari teme romantice: istoria (o modalitate de evaziune intr-o perioada ideala, vezi"Scrisoarea III"), timpul (uneori legat de tema istoriei, pretext pentru meditatii si angoase sufletesti, personajul se reporteaza la relativitatea timpului, vezi , "Scrisoarea I"Memento Mori"), natura (ca o alta modalitate de evadare; exista o natura interioara si una exterioara, "Scrisoarea I", "Lacul"), iubirea (mistuitoare, prezentata in legatura cu natura, vezi "Sara pe deal", "Lacul", "Pe langa plopii fara sot") si omul de geniu (acel suflet superior gloatei, dar care este un nefericit si un neinteles, vezi "Sarmanul Dionis", "Scrisoarea I").Nasterea si stingerea universului, ca un fenomen singular, este una din ideile principale ale romantismului eminescian, fiind tratate in opere precum "Scrisoarea I", "Luceafarul", "Rugaciunea unui dac". Viziunea cosmogonica eminesciana capata proportiile gigantice ale spatiului si ale timpului universal si este prezentata in antiteza cu fiinta umana derizorie, muritoare.Nu exista niciun dubiu asupra caracterului romantic al surselor de inspiratie, al temelor, al motivelor si al ideilor eminesciene, Mihai Eminescu fiind cel mai reprezentativ scriitor romantic al literaturii romane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu