Fii bun la inimă
Fii bun la inimă și darnic,
fă binele cu pas tăcut.
Că n-ai făcut,vei plînge-odată,
dar n-ai să plîngi c-ai prea făcut.
Ascultă sfatul și-ndrumarea,
îndreaptă-te cînd ești mustrat.
Că nu asculți,vei plînge-odată
dar n-ai să plîngi c-ai ascultat.
oriunde te-ar chema Iisus.
Că nu te-ai dus,vei plînge-odată,
dar n-ai să plîngi că prea te-ai dus.
Fii răbdător pînă la moarte,
oricît de-adînc ai fi brăzdat.
Că n-ai răbdat,vei plînge-odată,
dar n-ai să plîngi c-ai prea răbdat.
Iubește cald întotdeauna,
chiar și pe-acei ce te-au zdrobit.
Că n-ai iubit,vei plînge-odată,
dar n-ai să plîngi c-ai prea iubit.
tot răul pe nedrept purtat.
Că n-ai iertat,vei plînge odată,
dar n-ai să plîngi c-ai prea iertat.
Din ce-ai văzut să ai credință
și pentru tot ce n-ai văzut.
Că n-ai văzut,vei plînge-odată,
dar n-ai să plîngi c-ai prea crezut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu