HARPA de Gr.Vieru

                    HARPA
                         de Gr.Vieru
Să cânte pot, credeam, chiar șerpii.
I-am pus ca grave strune harpei
Alăturea de coarda poamei
Și sfîntul fir de păr al mamei.
Cu harpa stam sub mere coapte.
Ei blând cântau. Ci-n neagra noapte,
Trecând prin codru, singuratic,
Au prins a șuiera sălbatic,
Săreau să-mi muște mâna, fața,
Să-i sugă cântecului viața.
Sunai al mamei păr sub cetini,
Veniră-n fugă-atunci prieteni.
Când mă trezisem ca din vise,
Văzui c-o strună-ncărunțise.

Daniel Defoe

                                                           

Născut: 13 septembrie 1660, Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord
Decedat: 24 aprilie 1731, Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

A fost un jurnalist și scriitor englez. Este celebru prin romanul „Robinson Crusoe” (1719), o poveste despre un om naufragiat care a rămas singur pe o insulă. Împreună cu Samuel Richardson, Defoe este considerat fondatorul romanului englez. Primul mare romancier realist englez, Defoe este un observator minuțios, preocupat de morala individuală și socială.
Defoe a început să scrie literatură după ce a exercitat și alte profesiuni, mai întâi ca om de afaceri și apoi ca ziarist. Tatăl lui era un mic negustor londonez pe nume Foe (Defoe și-a adăugat acest prefix aristocratic la mijlocul vieții), care ar fi dorit ca fiul lui să devină preot. Din cauza nonconformismului religios, Defoe nu a avut acces la o educație universitară, astfel, a studiat la o școala a disidenților de la periferia Londrei. În 1684 s-a căsătorit cu Mary Tuffley, fiica unui vânzător de vinuri, cu care a avut 2 băieți și 5 fete. A devenit comerciant în diverse domenii. Negustor, fabricant, contabil, ziarist, agent politic, de multe ori ruinat, falit, închis, în același timp a realizat și o producție literară bogată, o operă de poet și ziarist, de pamfletar și istoric, de economist și călător, de moralist și romancier. Comerțul va continua să-l fascineze pe tot parcursul vieții, oferindu-i în același timp posibilitatea de a observa în amanunt viața și obiceiurile englezești. Interesul lui se îndreaptă totuși către domenii multiple și nu se poate limita numai la afaceri. În 1685 a luat parte la rebeliunea lui Monmouth împotriva lui Iacob al II-lea, dar ca urmare a unei grațieri, obținută probabil în schimbul unei mari sume de bani, a reușit să scape de deportare și execuție atunci când a fost prins. În 1692, războiul cu Franța a avut drept rezultat numeroase pierderi financiare, căci vasele de care erau legate interesele lui au fost capturate și Defoe a dat faliment. Pentru a-și putea plăti creditorii, a înființat o fabrica de cărămizi și țiglă care s-a dovedit a fi o afacere profitabilă.
La vârsta de patruzeci și trei de ani Defoe a dat faliment a doua oară. În 1704, în timp ce își desfășura activitatea în slujba guvernului, Defoe a colaborat la cea mai vestită publicație a acestuia, „Review”, care a continuat să apară până în 1713. Defoe a scris fără întrerupere articole de ziar pentru douăzeci și șase de perioadice diferite, referindu-se la problemele curente și afaceri externe, controverse religioase și conflictul politic dintre partidele Tory și Whig.

În anii 1690 Defoe și-a început cariera de scriitor iar în calitate de autor de pamflete va scrie „Englezul get-beget”. Acest lung poem ridiculizează sentimentele antiolandeze în rândul englezilor. În 1719, la vârsta de cincizeci și nouă de ani, în timp ce continua să scrie articole de ziar, precum și pamflete pe probleme curente, Defoe a abordat un alt gen literar. A început cu „Robinson Crusoe”, apoi a elaborat o serie de biografii fictive, memorii și autobiografii.

Privit în ansamblu, „Robinson Crusoe” apare de asemenea ca un jurnal de călătorie, abundând în detalii de meteorologie, de geografie, de contabilitate, etc., o operă eminamente antifictivă: prin aceasta, Daniel Defoe deține un loc remarcabil în istoria universală a romanului.

Al doilea val de deportări din Basarabia-Istorie

 Acum 61 de ani sovieticii au deportat 11.293 de familii - 35.796 persoane, dintre care 9864 bărbaţi, 14.033 femei şi 11.889 copii. 7620 de familii au fost considerate „chiaburi”, iar celelalte acuzate de „colaborare cu fasciştii”, de „apartenenţă la partidele burgheze româneşti sau la secte religioase ilegale”.

 Operaţiune denumită conspirativ „IUG”/Sud s-a făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS Nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliţiei germane şi româneşti, a membrilor partidelor politice, a gardiştilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”.

Hotărârea, care prevedea „deportarea în Kazahstan, Asia Centrală şi Siberia a 11.280 de familii cu 40.850 de oameni”, era însoţită de un act adiţional în care se specifica decizia Guvernului Sovietic ca „deportarea categoriilor menţionate să se facă pe vecie”, operaţiunea să înceapă pe 6 iulie 1949, ora 02,00, şi să se încheie pe 7 iulie 1949, ora 20,00.
Documente de arhiva indică participarea la desfăşurarea acestei operaţiuni a 4.496 de „lucrători operativi” ai Ministerului Securităţii de Stat al URSS, inclusiv aduşi din alte republici, 13.774 ofiţeri şi soldaţi şi a 4.705 activişti de partid din Moldova.
Au fost mobilizate 4069 autovehicule pentru asigurarea transportului intern a celor ce au fost ridicaţi şi au fost pregătite 30 de eşaloane, respectiv, 1573 de vagoane de vite în care românii basarabeni deportaţi au fost transportaţi în Siberia (Ţinutul Altai, regiunile Kurgan, Tiumeni şi Tomsk) şi RSS Kazahă (regiunile Aktubinsk, Kazahstanul de Sud şi Jambul).
Acestor „deportaţi pe vecie” li s-au confiscat averile şi li s-a interzis să-şi ia cu ei bunuri materiale.
Astazi, 6 iulie 2010, in Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul unei şedinţe speciale trebuia sa fie audiat raportul Comisiei pentru aprecierea şi studierea regimului totalitar comunist.
Raportul urma să fie audiat în Parlament săptămâna trecută, dar acesta așa și nu a fost introdus pe ordinea de zi, din cauza unor neînţelegeri în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană. Unii lideri ai AIE au fost împotriva audierii acestuia în Parlament, în contextul în care Comisia a fost constituită prin decret prezidenţial.
Raportul realizat de Comisia pentru aprecierea și studierea regimului totalitar comunist conține mai multe recomandări, printre care condamnarea regimului totalitar comunist din Republica Moldova, interzicerea prin lege a utilizării noțiunii de comunist în titulatura partidelor și interzicerea utilizării simbolurilor comuniste și naziste în locurile publice.
Sedinta Parlamentului a fost iarasi amanata.

Deportările din Basarabia și Nordul Bucovinei-Istorie

Deportările din Basarabia și Nordul Bucovinei au fost o formă a represiunii politice puse în practică de autoritățile sovietice. Primul val de deportări a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 (ora 2.30) şi a cuprins teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940. Urmau să fie ridicate 32.423 persoane, dintre care 6.250 să fie arestate, iar restul 26.173 de persoane - deportate (inclusiv 5.033 persoane arestate și 14.542 persoane deportate din RSS Moldovenească).

De obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmaţi şi un lucrător al securităţii (NKVD) bătea la geamul casei, în plină noapte, luînd prin surprindere gospodarii. Într-un sfert de oră să fiţi gata!, acesta era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinşi în spaimă de cele întîmplate, neînţelegînd unde merg şi de ce. Deseori, printre cei care veneau să ridice oamenii se găsea şi binevoitorul sau binefăcătorul care a denunţat familia şi, astfel, ajuta NKVD-ul să depisteze elementele periculoase.

Deportaţilor le era permis să ia cîte 10 kg de fiecare persoană, numai că, de multe ori, tot ce era mai de preţ sau mai util în bagajele celor deportaţi le împărţeau între ei cei care i-au ridicat în miez de noapte. Îndată, erau urcaţi în camioane sau chiar - în unele sate - în căruţe, fiind duşi pînă la gara de trenuri.

În staţiile de cale ferată, membrii fiecărei familii erau separaţi în felul următor: capii de familii într-o parte, tinerii peste 18 ani în altă parte, iar femeile cu copii mici şi bătrînii - aparte. A urmat îmbarcarea în vagoanele de marfă, cîte 70-100 persoane, fără apă şi hrană. Pe vagoane scria: Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieşiţi-le în cale cu flori! sau Emigranţi voluntari.

În Basarabia, 90 vagoane au pornit din staţia Taraclia, 44 vagoane - din staţia Basarabeasca, 44 vagoane - din staţia Căuşeni, 48 vagoane - din staţia Tighina, 187 vagoane - din staţia Chişinău, 48 vagoane - din staţia Ungheni, 83 vagoane - din staţia Ocniţa, 133 vagoane - din staţia Bălţi, 73 vagoane - din staţia Floreşti, 40 vagoane - din staţia Rîbniţa, 38 vagoane - din staţia Bolgrad, 103 vagoane - din staţia Arţiz, 340 vagoane - din staţia Cernăuţi.

Copii basarabeni. Siberia. 1950

Drumul spre punctele de destinaţie a durat vreo două-trei săptămîni. Condiţiile erau îngrozitoare. În plină vară, ei duceau lipsă de apă potabilă, fiecăruia revenindu-i doar cîte 200 grame de apă pe zi, iar de mîncare li se dădea doar peşte sărat. La fiecare oprire a trenului, în cîmp se aruncau cadavre, care, fie că erau îngropate sumar, fie că erau lăsate ca hrană animalelor. Pe parcursul drumului, deportaţilor nu le-a fost acordată nici o asistenţă sau consultaţie medicală. Astfel, în vagoanele murdare şi fără asigurarea celor mai elementare condiții sanitare s-au răspîndit diverse boli infecţioase şi mulţi suferinzi au decedat din această cauză. La unele gări feroviare, cîtorva persoane li se permitea să iasă pentru cîteva minute afară, la aer curat. Cineva era trimis după apă potabilă. În cazul tentativelor de evadare, imediat se dădea ordinul de împuşcare, astfel că nu era nicio posibilitate reală de a scăpa din acel tren al morţii.

Contingentul deportat era distribuit în felul următor: capul familiei, arestat, era izolat de soţie şi copii şi dus în lagărul de muncă forţată, în GULAG. Ceilalţi membri ai familiei erau trimişi în Siberia sau Kazahstan.

Cei deportaţi în Siberia sau Kazahstan, de la copil la bătrîn, erau repartizaţi la muncă în întreprinderile industriei silvice, în sovhozuri şi în cooperative meşteşugăreşti. Pentru munca depusă nu erau remuneraţi echitabil, ci li se achita doar un minimum necesar pentru trai.

Dintr-un raport fragmentar al GULAG-ului din lunile septembrie-octombrie 1941 aflăm că, în toamna acelui an, deportaţii din RSSM au fost amplasaţi în RSS Kazahă (9.954 persoane), RASS Komi (352), regiunile Omsk (6.085), Novosibirsk (5.787) şi Krasnoiarsk (470). În Kazahstan, deportaţii din RSSM se aflau în regiunile Aktiubinsk (6.195 persoane), Kîzîl-Ordînsk (1.024) şi Kazahstanul de Sud (2.735), iar în regiunea Omsk erau dispersaţi în 41 de raioane.

Estimarea numărului de victime

Numărul celor deportaţi se ridică la peste 22.000 de persoane. După alte surse, numărul deportaţilor ar fi fost de 24.360, sau chiar de 30.000 de persoane.

,,De veghe în lanul de secară'' de J.D.Salinger

 Romanul De veghe în lanul de secară a fost scris de autorul american Jerome David Salinger.Romanul îl are ca personaj principal pe Holden Caulfield, un adolescent răzvrătit în vârsta de șaptesprezece ani care hotărăște să-și ia lumea în cap după ce a fost dat pentru a treia oară afară dintr-o școală.
 Holden relatează peripețiile prin care trece înainte de a părăsi liceul Pencey dar și după.
 Descrie persoanele cu care intră în contact foarte amănuțit,fetele cu care se întâlnește, băieții cu care este coleg de cameră în școlile prin care învață, etc. își iubește foarte mult sora mai mică, ea este motivul pentru care Holden se întoarce acasă.Îi este dor de fratele care a murit din cauza leucemiei și de celălalt frate plecat la Hollywood ca scriitor de scenarii.
 

 În timpul plimbărilor lui prin New York(oașul natal),după ce părăsește liceul Pencey, Holden trece prin momente mai mult sau mai puțin vesele, pe mine mă distrează limbajul foarte tare, iar replicile "m-a dat pe spate" și "alte alea pe acolo" au început chiar să mă enerveze din cauză că le folosea și de cinci ori într-o frază.
 M-au amuzant tare momentele în care Holden are de-a face cu prostituata și cu șeful ei, dar și faza în care fuge de la profesorul care s-a oferit să-l găzduiască peste noapte din cauză că acesta îl mângâia pe Holden pe frunte.

 Recunosc că viața de adolescent nu e ușoară, dar nici el nu încerca nici unu pic să și-o facă mai plăcută.
 Din roman ne dăm seama că Holden este tipul elevului răzvrătit și neadaptat de care școlile ar da orice să scape din cauză că nu învață și crează necazuri. Are o imaginație bogată și este predispus să cadă pradă viciilor și să se lase  băgat în tot soiul de încăierări.
 M-a enervat puțin faptul că titlul nu prea are nicio legătură cu conținutul cărții, poate doar prin faptul că lui Holden îi place o poezie scrisă de Robert Burns Dacă cineva se întâlnește cu cineva venind prin secară. și își dorea să supravegheze  lanuri de secară în loc să devină avocat ca tatăl său ori alte meserii pentru care el nu avea căutare.
 În cele din urmă băiatul se întoarce acasă și ajunge să își istorisescă peripețiile dintr-un spital de boli mintale de unde va ieși curând,iar din toamna următoare va învăța la o altă școală.

Toleranța în societate-Ed.civică

 Pentru fiecare, toleranța are altă valoare și altă semnificație. Pentru mine, este capacitatea de a accepta opinii diferite, viziuni diferite, stiluri diferite,. Sau a nu te crispa cînd trebuie sa iei masa, de exemplu, cu o persoană de alta orientare sexuală decît tine. Într-un cuvînt, o formă de a accepta diversitatea... iar diversitatea înseamnă viață.

 În privința acestui aspect al vieții, cred că niciodată nu ești desăvîrșit. Poși spune doar că ai ales să mergi pe această cale și să cauți performanța.

 A fi tolerant nu este o calitate  pe care o dobîndești prin educație, cultură și, mai ales, prin antrenament. Uitati-vă la copii cînd se joacă: daca unul încearcă să-i ia altuia jucăria din mînă, se trezește brusc cu un pumn în cap. Toleranța o învață de la părinți, nu o au în sînge.

 Voltaire parcă, spunea că primul om care a preferat să înjure în loc să arunce cu piatra a inventat civilizația.

 Ce are asta de-a face cu mana-gementul?

 Antreprenorii, proprietarii sau managerii de top ajung acolo pentru anumite calități care îi propulsează. Ulterior, li se pare că singurul mod de a face un anume lucru este cel pe care-l știu ei. Și de aici apar conflictele, iar subalternii pleacă. Acum, firesc, se pune întrebarea cît de tolerant ar fi bine sa fie un manager?

 E de bun simț că prea multa toleranță strică. Apoi, este o capcană sa pui problema toleranței numai la manageri. Dar angajații? Nu e nevoie sa fie și ei toleranți? Răspunsul este evident. E întocmai ca atunci cînd ridici un băț de jos: se ridică automat ambele capete. Și toleranța are două capete, nu doar unul singur.

 Dar dacă mizăm pe toleranță, cum stăm atunci cu unitatea de viziune, misiune, scop, obiective etc.? O companie trebuie sa fie ca o armată ordonată, disciplinată.

 Cît de toleranți ar fi bine sa fim? Sincer, nu cred că există un răspuns ideal. Fiecare avem limite și limitări. Una dintre ele este ca nu ne putem nega pe noi înșine, cine suntem. Și lista ar putea continua.

Pînă acum nu am sesizat că toleranța să fi omorît pe cineva. Lipsa ei, da.

 Toleranța în organizații se recunoaște în mai multe feluri: în conversațiile care se poartă, modul în care se adresează oamenii unii altora, tipul de raportare și, nu în ultimul rînd, prin subiectele discutate.

 Lipsa de toleranță se vede în lipsa a ceea ce denumim comunicarea asertivă. Oamenii discută despre alții judecîndu-i sau emitînd sentințe, în loc să discute despre acțiuni, obiective, rezultate.

 Deși nu pare, a fi om este, în general, un lucru foarte dificil!

Fii bun la inimă!

     Fii bun la inimă

Fii bun la inimă și darnic,

fă binele cu pas tăcut.               

Că n-ai făcut,vei plînge-odată,

dar n-ai să plîngi c-ai prea făcut.

Ascultă sfatul și-ndrumarea,

îndreaptă-te cînd ești mustrat.

Că nu asculți,vei plînge-odată

dar n-ai să plîngi c-ai ascultat.

Mergi fericit în orice vreme,

oriunde te-ar chema Iisus.

Că nu te-ai dus,vei plînge-odată,

dar n-ai să plîngi că prea te-ai dus.

Fii răbdător pînă la moarte,

oricît de-adînc ai fi brăzdat.

Că n-ai răbdat,vei plînge-odată,

dar n-ai să plîngi c-ai prea răbdat.

Iubește cald întotdeauna,

chiar și pe-acei ce te-au zdrobit.

Că n-ai iubit,vei plînge-odată,

dar n-ai să plîngi c-ai prea iubit.

Și iartă plin de bunătate

tot răul pe nedrept purtat.

Că n-ai iertat,vei plînge odată,

dar n-ai să plîngi c-ai prea iertat.

Din ce-ai văzut să ai credință

și pentru tot ce n-ai văzut.

Că n-ai văzut,vei plînge-odată,

dar n-ai să plîngi c-ai prea crezut.

,,Formular'' de G.Vieru

,,Formular'' de G.Vieru

-Numele şi prenumele?                          
-Eu.                          

-Anul de naştere?
-Cel mai tânăr an
când se iubeau
părinţii mei.

-Originea?
-Ar şi seamăn
Dealul acela din prelungirea codrilor.
Ştiu toate doinele.

-Profesiunea?
-Ostenesc în ocna cuvintelor.

-Părinţii?
-Am numai mamă.

-Numele mamei?
-Mama.

-Ocupaţia ei?
-Aşteaptă.

-Ai fost supus
Judecăţii vreodată?
-Am stat nişte ani închis
În sine.

-Rubedenii peste hotare ai?
-Da. Pe tata. Îngropat.
În pământ străin. Anul 1945.