miercuri, 9 septembrie 2015

Ziua Recoltei-Sărbătoarea Pămîntului!

 Încă din cele mai vechi timpuri, comunităţile locale şi-au organizat preocupările după succederea anotimpurilor, aşa că, după activităţile din timpul primăverii şi ale verii, toamna aduce roadele, iar pe totate dealurile ţării se strânge recolta, eveniment consacrat cu un festival specific.
  Iniţial, cultul recoltelor, sărbătoare care debutează la finalul lunii septembrie şi se desfăşoară până la jumătatea lunii octombrie, părea să predomine în civilizaţiile greacă şi romană, însă, studiile au demonstrat că tradiţia provine din regiunile trace.  Această realitate a fost confirmată şi prin faptul că toamna este marcată cu precădere de culesul viilor, una dintre cele mai străvechi preocupări ale comunităţii locale din partea aceasta a Europei.
  Evenimentul a devenit un fel de tradiţie, o sărbătoare a pământului şi a ţăranului, care, după un an de muncă, se poate mândri cu rodul muncii.

  Agenda unei astfel de sărbători cuprinde, pe lângă expoziţiile cu standuri de produse tradiţionale sau agrozootehnice, un program cultural artistic unde se regăsesc prestaţiile ansamblurilor folclorice care reuşesc prin elementele autentice româneşti să evidenţieze multitudinea de obiceiuri, tradiţii, datini, relevante pentru identitatea şi existenţa comunităţii locale a fiecărei regiuni.
  
Desfăşurarea acestui eveniment este promovată de Primării, Consiliile Locale, diverse personalităţi ale vieţii publice care susţin această sărbătoare ce consolideză dimensiunile educaţiei pentru folclor, agricultură, tradiţie, turism,  toate aflate într-o conexiune care uneşte prezentul de trecut şi viitor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu