Adolf Hitler-Istorie

Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889, Braunau am Inn, Austria – d. 30 aprilie 1945, Berlin) a fost un om politic, lider al Partidului Muncitoresc German Național Socialist (NSDAP), cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut (Führer) al Germaniei.

Ajuns la putere în 1933, Hitler, a transformat țara într-o dictatură monopartid bazată pe ideologia totalitaristă și autoritaristă anațional-socialismului. Politica sa expansionistă agresivă este considerată principala cauză a izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, soldat cu pierderi omenești colosale. De numele său sunt legate numeroase crime împotriva umanității, printre care punerea în aplicare a unui plan naționalist și rasist de exterminare în masă a evreilor și altor „indezirabili” din Europa, precum și lichidarea adversarilor politici din Germania. Deși Hitler este notoriu pentru crimele comise, acesta a fost numit „omul anului” în 1938 de către revista americană Time.

După izbucnirea Primului Război Mondial, Hitler s-a înrolat ca voluntar în armata germană.

Hitler a fost combatant pe frontul de vest, în Franța și Belgia,în regimentul bavarez Reserve, în calitate de furier al regimentului.A fost prezent la un număr de bătălii majore, între care prima bătălie de la Ypres, Bătălia de pe Somme, Bătălia de la Arras și Bătălia de la Passchendaele.Hitler a fost de două ori decorat pentru vitejie. A primit Crucea de Fier de clasa a doua în 1914 și Crucea de Fier de clasa întâi pe 4 august 1918 - o decorație acordată foarte rar pentru un militar cu gradul de caporal (Gefreiter ). Pe 18 mai 1918, el a primit Insigna „Pentru rănile suferite” (Verwundetenabzeichen). Întrucât comandanții regimentului au considerat că nu avea abilități de conducere, Hitler nu a fost promovat la rangul de Unteroffizier („subofițer”).

Sarcinile lui Hitler la sediul central al regimentului i-au permis răgazuri pentru desen și pictură. A avut contribuții grafice, de ilustrator, pentru o gazetă militară. În octombrie 1916, Hitler a fost rănit în coapsa stângă, în timpul bătăliei de pe Somme. El a petrecut două luni în spitalul din Beelitz și s-a reîntors pe front pe 5 martie 1917.Pe 15 octombrie 1918, a fost orbit temporar de un atac cu iperită (gaz muștar) și a fost spitalizat în Pasewalk.În timp ce se afla aici, Hitler a aflat despre înfrângerea Germaniei,care l-a șocat.

Hitler a descris războiul drept „cea mai mare experință a sa” și a fost lăudat de ofițerii săi pentru vitejie.

Amarul înfrângerii în război a început să-i modeleze ideologia lui. Ca și alți naționaliști germani, el credea în Dolchstoßlegende (mitul cuțitului înfipt în spate), care susținea că armata germană "neînvinsă în câmpul de luptă", a fost "înjunghiată în spate" de marxiști și civili, mai târziu numiți „criminalii din noiembrie”.

Tratatul de la Versailles stipula că Germania urma să renunțe la mai multe din teritoriile sale și să demilitarizeze Renania. Tratatul a impus sancțiuni economice și a perceput reparații grele de război pentru țară. Mulți germani au perceput tratatul ca o umilire, în special articolul 231, care declara Germania responsabilă pentru război. Tratatul de la Versailles și condițiile economice, sociale și politice din Germania de după război au fost ulterior exploatate de Hitler cu scop politic.

După război, Hitler și-a schițat în minte ceea ce urma să devină național-socialismul. O gândire bazată pe un antisemitism virulent și o concepție rasistă despre societate și a valorilor ei (Volksgemeinschaft, „comunitatea etnică”). În 1919, era agent al departamentului politic al armatei bavareze, din însărcinarea căruia a intrat în contact cu o formațiune politică radicală, obscură, numită Partidul Muncitoresc German (Deutsche Arbeiterpartei,, abreviat DAP). Partidul era, în ciuda numelui, de extremă dreaptă, ultranaționalist, antisemit și anticapitalist. Hitler s-a înregimentat politic, devenind după câteva zile membru al comitetului executiv. Energia și talentul oratoric l-au impus, încât Hitler, alături de fondatorul partidului, Anton Drexler, a formulat programul politic în februarie 1922. A fost decisă totodată adoptarea unui nume nou: Partidului Muncitoresc German Național-Socialist (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei, abreviatNSDAP), uzual numit partid nazist. Astfel s-a deschis drumul ascensiunii spre putere al lui Hitler.

Între 8-9 noiembrie 1923 Adolf Hitler a încercat, sprijinit de o grupă de susținători, să ajungă în fruntea Germaniei printr-o lovitură de stat. Această tentativă nereușită a rămas in istorie sub numele de "Puciul de la berărie", din pricina faptului că principalii complotiști au pus la cale planul în berăria Bürgerbräukeller din München. Puciul (eșuat) a fost inspirat de „Marșul asupra Romei”, reușit de Benito Mussolini în Italia (octombrie 1922). Arestat (împreuna cu alți complici) la 11 noiembrie 1923, Hitler a fost judecat pentru trădare și condamnat la cinci ani detențiune, dintre care a executat însă numai nouă luni în închisoarea din Landsberg am Lech, Bavaria. Aici a scris celebra sa carte "Mein Kampf".

Hitler admirase de mult timp Germania și, în timpul primei conflagrații mondiale, a devenit un naționalist german. Cetățenia germană a obținut-o însă abia în 1932. A fost elogiat pentru vitejie pe front de comandantul său. Capitularea Germaniei în noiembrie 1918 a reprezentat pentru Hitler, ca și pentru cercuri largi germane de orientare conservatoare și ultraconservatoare, un șoc. Aidoma multor naționaliști, Hitler a crezut ferm în „legenda înjunghierii pe la spate” (Dolchstoßlegende), care, în esență, acredita ideea că acea capitulare ar fi fost opera forțelor politice de stânga, de orientare marxistă. În jargonul extremiștilor de dreapta, precum și al lui Hitler și al național-socialiștilor (naziștilor), oamenii politici germani care s-au decis pentru capitulare în Primul Război Mondial și pentru abolirea monarhiei în Germania, îndeosebi social-democrații, au fost porecliți „criminalii din Noiembrie” (Novemberverbrecher).

Încă de la începutul carierei sale politice Hitler a fost conștient de capacitatea de influență a propagandei. În aprilie 1930 l-a desemnat peJoseph Goebbels ca șef al aparatului de propagandă pe tot teritoriul Germaniei. Naziștii au folosit cu succes noile tehnici moderne de îndoctrinare și propagandă, afișele electorale și radioul, în toată perioada dintre puciul lui Hitler eșuat în München (1923) și acapararea puterii de stat în 1933. Au fost închiriate avioane și automobile de lux pentru deplasarea mai rapidă a lui Hitler în cât mai multe locuri, în cadrul campaniilor electorale. În cele din urmă naziștii au obținut rezultatele scontate în alegerile din 1930 și din iulie 1932 (dar procentajul obținut în alegerile pentru reichstag din 6 noiembrie 1932 s-a diminuat). Reprezentarea mare în parlamente a partidului nazist, mai ales după 1930, a avut printre cauze slaba prezentare a electoratului la urne, starea economică gravă cauzată de marea criză economică (cu peste șase milioane de șomeri), precum și politica deflaționară cu care guvernul cancelarului Heinrich Brüning (1930-1932) a reacționat la criza economică, amplificând-o. Succesul obținut de partidul nazist la alegerile din vara lui 1932, după care naziștii au format cel mai mare grup parlamentar în reichstag după grupul social-democrat, l-a încurajat pe Hitler să nu accepte altă funcție decât cea de cancelar. Negocierile dintre Hitler și președintele Hindenburg vizând formarea guvernului nu au dus la nici un rezultat. Au urmat câteva luni de instabilitate politică până la 30 ianuarie 1933, când Hitler a fost numit în funcția de cancelar. Din noul guvern făcea parte și Franz von Papen, cancelar între 1 iunie și 17 noiembrie 1932, care participase împreună cu generalul Kurt von Schleicher, cancelar între 4 decembrie 1932 și 28 ianuarie 1933, la aranjamentul din culise, acceptat de președintele Hindenburg, pentru însărcinarea lui Hitler cu formarea guvernului.

În scurt timp naziștii au preluat toate funcțiile de conducere, atât în parlamentul central (reichstag) și cele regionale, cât și în economie. În martie 1933 Hitler s-a hotărât să propună noului parlament Legea de împuternicire (Ermächtigungsgesetz), care prevedea înlăturarea procedurilor și legislației parlamentare și transferul puterii deplinecancelarului și guvernului său, prin asumarea de prerogative dictatoriale. Cu ajutorul mulțimii adunate în stradă și a terorii instaurate de „Batalioanele de Asalt” sau SA(Sturmabteilung) și a celeilalte organizații paramilitare, SS (Schutzstaffel, „Eșalonul de protecție”), legea a fost adoptată cu 444 de voturi favorabile și 94 contra. S-a deschis astfel calea spre dictatura totalitară.

Împingerea Germaniei în război a fost, de fapt, primul semn al începutului sfârșitului lui Hitler. Cu toate victoriile remarcabile de început dintre anii 1939-1941, Hitler și conducerea militară a Germaniei au făcut marea greșeală de a-și subestima inamicii, Marea Britanie și Uniunea Sovietică, precum și greșeala de a începe un război pe două fronturi cu aceste două puteri. Orbit de succesele înregistrate de „războiul fulger” (Blitzkrieg), Hitler a dat semnalul Operațiunii Barbarossa, care prevedea invadarea Uniunii Sovieticeprintr-o campanie rapidă, înainte de venirea iernii. Invazia a început la 22 iunie 1941. Hitler primește o nouă lovitură în luna decembrie a aceluiași an prin intrarea în război a Statelor Unite ale Americii. Înverșunarea sovieticilor, noroiul, apoi nămeții și frigul iernii au oprit înaintarea Germaniei. Hitler a rămas convins că victoria finală era posibilă, ceea ce dovedește că-și pierduse clarviziunea militară ce îl caracterizase la începutul războiului. În 1943, armata germană se afla în defensivă, pierzând inițiativa și, treptat, toate visurile lui Hitler s-au sfârșit, lăsând în urmă o Europă distrusă și cincizeci de milioane de victime.

Hitler și-a creat o imagine publică de celibatar fără viață privată, dedicat complet misiunii sale politice și națiunii.El a întâlnit-o pe iubita sa, Eva Braun, în 1929,căsătorindu-se cu ea în aprilie 1945. În septembrie 1931, nepoata sa, Geli Raubal, a comis un suicid cu pistolul lui Hitler în apartamentul lui din München.Paula Hitler, ultimul membru viu al familiei lui Adolf Hitler, a murit în 1960.Cel mai direct descendent al lui Hitler a fost Alois, care a fost nepotul lui Adolf William Patrick Hitler. Cu soția lui Phyllis, el s-a mutat în cele din urmă la Long Island, New York, a schimbat numele de familie, și a avut patru fii. De-a lungul anilor, diverși reporteri de investigație au încercat să găsească alte rude îndepărtate ale Führer-ului. Multe sunt acum presupuse a-și trăi viața în umbră schimbându-și numele lor de familie.

La 30 aprilie 1945, în timpul ultimelor lupte grele în Berlin, când trupele sovietice se aflau la mică distanță de cancelaria Reich-ului, Hitler s-a sinucis, mușcând o capsulă de cianură și împușcându-se.Trupul lui și cel al Evei Braun (cu care se cununase în ziua precedentă și care s-a sinucis simultan) au fost depuse în craterul unei bombe,stropite cu benzină de către Otto Günsche și alte ajutoare din Führerbunker și li s-a dat foc când Armata Roșie se apropia și continuau bombardamentele.Înainte de a se sinucide, Hitler își otrăvise câinele pentru a testa otrava.

La 2 mai Helmuth Weidling a capitulat și a predat Berlinul necondiționat sovieticilor. Când au ajuns la cancelarie, forțele sovietice au găsit trupul lui Hitler și au efectuat o autopsie folosind amprente dentare pentru identificare. Rămășițele lui Hitler și ale Evei Braun au fost îngropate secret de SMERȘ (organizația rusă „Smert Șpionam”) la sediul acesteia din Magdeburg. Potrivit Serviciului Federal Rus de Securitate, un fragment de craniu uman păstrat în arhivele sale și expus într-o expoziție din anul 2000 provine din rămășițele pământești ale lui Hitler. Totuși, autenticitatea craniului este pusă sub semnul întrebării de mai mulți istorici și cercetători.

În mai 1945 Germania era complet ruinată, și nicidecum o „Germanie mare” în stare să distrugă Rusia bolșevică sau să creeze o nouă ordine mondială bazată pe supremația așa-numitei rase „ariene”.