De-a v-ati-ascuns...

Tudor Arghezi            De-a v-ati-ascuns...  Dragii mei, o să mă joc odată Cu voi, de-a ceva ciudat. Nu ştiu când o să fie asta, tată, Dar, hotărât, o să ne jucăm odata, Odată, poate, după scăpătat. E un joc viclean de bătrâni Cu copii, ca voi, cu fetiţe ca tine, Joc de slugi şi joc de stăpâni, Joc de păsări, de flori, de câni, Şi fiecare îl joacă bine. Ne vom iubi, negreşit, mereu Strânşi bucuroşi la masă, Subt coviltirele lui Dumnezeu. Intr-o zi piciorul va rămâne greu, Mâna stângace, ochiul sleit, limba scămoasă. Jocul începe încet, ca un vânt, Eu o să râd şi o să tac, O să mă culc la pământ. O să stau fără cuvânt, De pildă, lângă copac. E jocul sfintelor Scripturi. Aşa s-a jucat şi Domnul nostru Iisus Hristos Şi alţii, prinşi de friguri şi de călduri, Care din câteva sfinte tremurături Au isprăvit jocul, frumos. Voi să nu vă mâhniţi tare Când mă vor lua şi duce departe Şi-mi vor face un fel de înmormântare În lutul afânat sau tare. Aşa e jocul, începe cu moarte. Ştiind că şi Lazăr a-nviat Voi să nu vă mâhniţi, s-aşteptaţi, Ca şi cum nu s-a întâmplat Nimic prea nou şi prea ciudat. Acolo, voi gândi la jocul nostru, printre fraţi. Tata s-a îngrijit de voi, V-a lăsat vite, hambare, Păşune, bordeie şi oi, Pentru tot soiul de nevoi Şi pentru mâncare. Toţi vor învia, toţi se vor întoarce Într-o zi acasă, la copii, La nevastă, care plânge şi toarce, La văcuţe, la mioare, Ca oamenii gospodari şi vii. Voi creşteţi, dragii mei, sănătoşi, Voinici, zglobii, cu voie bună, Cum am apucat din moşi-strămoşi. Deocamdată, feţii mei frumoşi, O să lipsească tata vreo lună. Apoi, o să fie o întârziere, Şi alta, şi pe urmă alta. Tata nu o să mai aibă putere Să vie pe jos, în timpul cât se cere, Din lumea ceealaltă. Şi, voi aţi crescut mari, V-aţi căpătuit, V-aţi făcut cărturari, Mama-mpleteşte ciorapi şi pieptari, Şi tata nu a mai venit… Puii mei, bobocii mei, copiii mei! Aşa este jocul. Îl joci în doi, în trei, Îl joci în câte câţi vrei. Arde-l-ar focul.