Mediul geografic este un sistem specific Terrei, rezultat din combinarea şi interacţiunea tuturor componentelor proprii Pământului (litosfera, atmosfera, hidrosfera, biosfera, inclusiv omul şi activităţile sale).
Pe parcursul evoluţiei geologice a Pământului, între componentele mediului geografic s-au stabilit multiple relaţii de ordin cauzal, temporal, dinamic, spaţial etc., relaţii care au generat procese fizice, chimice, mecanice, biotice, antropice, având ca rezultat formarea diferitelor tipuri de relief, de soluri, de comunităţi şi formaţiuni vegetale. Pe spaţii extinse s-au individualizat diverse complexe naturale şi antropizate. Astfel, la scară planetară s-a format mediul geografic global, care constituie un înveliş specific, numit învelişul geografic, unic în felul său în Sistemul Solar. Cu 3,5 miliarde de ani în urmă, în acest înveliş a apărut viaţa, mai întâi în apă şi apoi pe uscat, după care s-au format solurile, iar în ultimii 2,5-3 milioane de ani a apărut omul şi s-a dezvoltat societatea umană.
Mediul geografic este constituit din trei grupuri de componente:
componente primare – abiotice (rocile, relieful, aerul, apa), care sunt cuprinse în cele trei geosfere (litosfera, atmosfera, hidrosfera);
componente derivate – biotice (plantele şi lumea animală), care s-au dezvoltat în baza componentelor primare, transformându-le în timp. La aceste componente se adaugă şi solurile, la a căror formare au participat atât componentele primare, cât şi cele derivate;
componente antropice – care s-au format după apariţia omului, preponderent în ultimele secole, ca urmare a activităţii umane din domeniul industriei, agriculturii, transporturilor etc.
În cadrul mediului geografic global s-au individualizat medii la nivelul componentelor, cu întinderi şi dimensiuni diferite (medii oceanice, continentale, marine, montane, lacustre, fluviale, biotice, antropice etc.). Fiecare dintre aceste medii include un ansamblu de componente şi relaţii specifice cadrului intern al sistemului, realizând un schimb de substanţe şi de energie cu elementele din mediile vecine. Fluxurile de energie şi de materie între diferite tipuri de medii determină integritatea mediului geografic global.
Până la apariţia omului exista doar mediul natural, care întrunea componentele abiotice şi cele biotice cu tot ansamblul lor de relaţii. Pe parcursul istoriei geologice a Pământului mediul natural a evoluat, dar, odată cu dezvoltarea societăţii umane, îndeosebi în ultimele secole, acest mediu a devenit tot mai restrâns dimensional. În prezent doar suprafeţele acoperite de marii ghețari continentali, etajele alpine din munţii înalţi, părţile interne ale deserturilor, pădurile ecuatoriale virgine, mediul abisal al Oceanului Planetar mai pot fi considerate medii naturale în care influenţa omului este limitată.
Tendinţele de extindere a activităţilor omului implică în prezent spaţii masive, atingând deja limitele învelişului geografic, iar pe viitor, probabil, chiar le vor depăşi.
În cadrul mediului umanizat s-au format două tipuri de medii: antropizat și antropic.
Mediul antropizat reprezintă spaţiul natural care este supus unor modificări în urma activităţilor umane. In mare parte, structura mediului natural se păstrează, omul şi activităţile sale fiind doar integrate în acesta. în mediul antropizat are loc o îmbinare între componentele naturale şi cele antropice, raportul menţinându-se în favoarea celor dintâi (de exemplu: aşezările rurale din munţi, din deltele fluviilor, din preajma pădurilor, a bălţilor etc.).
Mediul antropic este spaţiul natural ale cărui componente au fost total sau aproape total modificate de activitatea omului. Acest mediu prezintă un stadiu avansat de implicare a omului în modificarea mediului natural: aici se impun construcţiile administrative, economice, culturale, aşezările umane, reţelele de străzi etc. Mediul antropic include mediul urban, mediul rural, mediul de culturi agricole, mediul industrial etc. în acest tip de mediu raportul dintre natural şi antropic se menţine în favoarea celui de-al doilea, în funcţie de necesităţile societăţii.
Mediul înconjurător (în engleză – environment) reprezintă spaţiul geografic cu întreg sistemul de componente ce asigură omului condiţiile necesare de viată.
Omul este componentul principal în acest tip de mediu, iar elementele cadrului natural se întrepătrund cu cele construite sau modificate de om. Antropizarea mediului natural a constituit un proces îndelungat, care a decurs succesiv şi etapizat, pe măsură ce omul a perceput mediul înconjurător. La ora actuală mediul natural este, în mare parte, unul „construit”.
Mediul înconjurător este o parte a mediului geografic, integrând trei medii distincte: abiotic (relieful, aerul, apa, solul), biotic (plantele şi animalele) şi uman (omul cu activităţile sale).
Dezvoltarea societăţii umane a adus un nou grup de relaţii în mediul geografic, format, pe de o parte, din relaţiile sociale, economice, culturale, caracteristice sistemului nou apărut, iar pe de altă parte, din interacţiunile dintre acestea şi elementele mediului natural căruia i-a influenţat evoluţia, determinând micşorarea şi transformarea lui.
și masa 
care trece vertical prin electrozii în formă de D ai unui ciclotron acționează în mod similar asupra 
, aplicată între cei doi electrozi metalici, generează un câmp electric uniform în acest spațiu (câmpul electric este nul in interiorul structurilor metalice în formă de D). Frecvența de oscilație a tensiunii aplicate, numită frecvență de ciclotron, este determinată de câmpul magnetic, sarcina și masa particulelor:
