Îmi place să descoper caractere umane,să ascult oameni,să le valorez calitățile,să-mi construiesc o imagine a vieții pe care o trăim,dar mă sperie faptul că oamenii încep să-și batjocore existența,să-și ascundă realitatea,să trăiască într-o lume alcătuită,nu cea reală.
Omul după părerea mea este marcant prin simplul fapt că există,dar cît de bine îi decurge viața depinde doar de el.
Atîta timp cît omul se află în fața mea lipsit de cuvînt și imagine,rămîne în amintire un simplu corp îmbrăcat in haine ce valorează uneori mai mult ca el.Nu încep niciodată să judec omul
pînă nu aud ce spune,fiindcă în cele mai dese cazuri exteriorul nu corespunde cu universul
interior al persoanei.
Înainte de a scrie ceva despre o persoană,mai întîi încerc să o ascult.Uneori numele poate
descrie caracterul oamenilor,chiar și limbajul.
Spre exemplu aș putea aduce opera ,,O scrisoare pierdută’’ de Ion Luca Caragiale.
Numele personajelor sugerează trăsătura lor dominantă.Autorul și-a individualizat
personajele cu aceste nume(Cetățeanul turmentat,Joițica,Cațavencu,etc.)pentru a le da o
caracteristică generală pe scurt,de exemplu:
Cetățeanul turmentat-acest nume ne duce la ideea că mereu era amețit,cherchelit,mai bine spus iubitor de alcool;
Cațavencu-era o fire vorbăreață;
Joițica-o femeie distinctă,plină de viață.
Numele ne oferă diferite sugestii pentru a înțelege mai ușor profilul personajelor.
Deși nu sînt sancționate prin comicul de limbaj,personajele ,,cu carte’’ sunt ironizate pentru legătura extraconjugală,semnificative în acest sens fiind numele lor de alint,Fănică și Joițica.
Nu vreau să prezint o imagine proastă a oamenilor,vreau să prezint realitatea în proză construită din piele și oase,descrisă de alții doar in vise,de aceea nu incep niciodată să descriu omul,pînă ce nu-l văd cu toate amănuntele lui în fața mea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu