,,Singurătate'' de Mihai Eminescu

Cu perdelele lăsate, 
Şed la masa mea de brad, 

Focul pâlpâie în sobă, 
Iară eu pe gânduri cad. 

Stoluri, stoluri trec prin minte
Dulci iluzii. Amintiri
Ţârâiesc încet ca greieri
Printre negre, vechi zidiri, 

Sau cad grele, mângâioase
Şi se sfarmă-n suflet trist, 
Cum în picuri cade ceara
La picioarele lui Crist. 

În odaie prin unghere
S-a ţesut păinjeniş

Şi prin cărţile în vravuri
Umblă şoarecii furiş. 

În această dulce pace
Îmi ridic privirea-n pod
Şi ascult cum învelişul
De la cărţi ei mi le rod. 

Ah! de câte ori voit-am
http://Versuri.ro/w/gflefl 
Ca să spânzur lira-n cui
Şi un capăt poeziei
Şi pustiului să pui;

Dar atuncea greieri, şoareci, 
Cu uşor-măruntul mers, 
Readuc melancolia-mi, 
Iară ea se face vers. 

Câteodată... prea arare... 
A târziu când arde lampa, 

Inima din loc îmi sare
Când aud că sună cleampa... 

Este Ea. Deşarta casă
Dintr-odată-mi pare plină, 
În privazul negru-al vieţii-mi
E-o icoană de lumină. 

Şi mi-i ciudă cum de vremea
Să mai treacă se îndură, 
Când eu stau şoptind cu draga
Mână-n mână, gură-n gură.

S-a dus amorul... de Mihai Eminescu

S-a dus amorul, un amic

Supus amândurora,
Deci cânturilor mele zic
Adio tuturora.

Uitarea le închide-n scrin
Cu mâna ei cea rece,
Şi nici pe buze nu-mi mai vin,
Şi nici prin gând mi-or trece.

Atâta murmur de izvor,
Atât senin de stele,
Şi un atât de trist amor
Am îngropat în ele!

Din ce noian îndepărtat
Au răsărit în mine!
Cu câte lacrimi le-am udat,
Iubito, pentru tine!

Cum străbăteau atât de greu
Din jalea mea adâncă,
Şi cât de mult îmi pare rău
Că nu mai sufăr încă!

Că nu mai vrei să te araţi
Lumină de-ndeparte,
Cu ochii tăi întunecaţi
Renăscători din moarte!

Şi cu acel smerit surâs,
Cu acea blândă faţă,
Să faci din viaţa mea un vis,

Din visul meu o viaţă.

Să mi se pară cum că creşti
De cum răsare luna,
În umbra dulcilor poveşti
Din nopţi o mie una.

Era un vis misterios
Şi blând din cale-afară,
Şi prea era detot frumos
De-au trebuit să piară.

Prea mult un înger mi-ai părut
Şi prea puţin femeie,
Ca fericirea ce-am avut
Să fi putut să steie.

Prea ne pierdusem tu şi eu

În al ei farmec poate,

Prea am uitat pe Dumnezeu

Precum uitarăm toate.

Şi poate că nici este loc

Pe-o lume de mizerii

Pentr-un atât de sfânt noroc

Străbătător durerii!

,,Vremea'' de Ion Pilat

Am oprit în luncă apa curgătoare
La un scoc de moară printre verzi arini;

Am oprit pe ape lin-tremurătoare
Zilele de vară, razele de soare,
Nopțile senine, stelele și luna
Pentru totdeauna
Vremea care curge n-am putut s-o țin.

Am închis în palmă pui de rîndunele,
Le-am simțit bătaia inimii în chin;
Am oprit în brațe dragostele mele…
Pasăre de-o toamnă, dragoste cu jele,
Le-am cules ca frunza moartă cînd dă bruma
Pentru totdeauna
Vremea care zboară n-am putut s-o țin.

Am păstrat în suflet gînduri, vorbe, glume,
Zîmbetul ce iartă, plînsetul hain;
Am păstrat în minte fete fără nume
Întîlnite-n cale și pierdute-n lume,
Le-am în mine una cîte una
Pentru totdeauna
Vremea, vremea însa, n-am putut s-o țin.

Tu ești un geniu de Gr.Vieru

Tu ești un geniu

                de Gr.Vieru

Tu n-ai asemănareÎn cele pământeşti.
Născând, tu eşti un geniu,
Un geniu, mamă, eşti.
Tu eşti zămislitoarea,
Eşti pomul numai vers,
Iar noi – de aur mere
Vărsate-n Univers.
Noi – mere, iar tu – paznic
Veghind din moşi-strămoşi
Să nu dea peste ele
Mistreţii lăcomoşi.

Învingătoare-n toate
Războaiele ce-au fost,
Tu eşti eroul lumii
Şi-al izbândirii rost.
Erou rămas tot mama,
Tot legănând copii,

Cu teama de războaie,
Cu frica de tării:
Că n-or trimite ploaie
Pe grâul omului
Sau or trimite bruma
Pe floarea pomului.

Erou ce ca un slujnic
Se porăie din zori
În casă şi pe-afară
Cu fruntea în sudori,
Ce dă întâi la păsări
Şi-apoi mănâncă el
Şi dă întâi la floare
Să bea din cofăiel.
Tu eşti un geniu, mamă,
Târziu recunoscut:
Abia atunci când iarbă
Răsai din tristul lut.

Iartă-mă de Gr.Vieru

  Iartă-mă

        de Gr.Vieru

Iartă-mă, ţi-e părul înălbit, cărunt,Iartă-mă, pe lângă tine eu nu sunt.
Iartă-mă, cu ochii stai mereu la drum,
Iartă-mă, de-atâta timp nu ne văzum.

Rozele
Nu ţie, mamă, ţi le-am dus,
Pozele
Nu pe-ale tale-n rămi le-am pus,
Cântece
Nu pentru tine eu am scris,
Iartă-mă,
Pe alta o văzui în vis.

Iartă-mă, se duc ţipând cocoarele,

Iartă-mă, asfinte rece soarele,
Iartă-mă, e timpul nu ştiu cum grăbit,
Iartă-mă, nu îndeajuns eu te-am iubit.

Rozele
Nu ţie, mamă, ţi le-am dus,
Pozele
Nu pe-ale tale-n rămi le-am pus,
Cântece
Nu pentru tine eu am scris,
Iartă-mă,
Pe alta o văzui în vis.

HARPA de Gr.Vieru

                    HARPA
                         de Gr.Vieru
Să cânte pot, credeam, chiar șerpii.
I-am pus ca grave strune harpei
Alăturea de coarda poamei
Și sfîntul fir de păr al mamei.
Cu harpa stam sub mere coapte.
Ei blând cântau. Ci-n neagra noapte,
Trecând prin codru, singuratic,
Au prins a șuiera sălbatic,
Săreau să-mi muște mâna, fața,
Să-i sugă cântecului viața.
Sunai al mamei păr sub cetini,
Veniră-n fugă-atunci prieteni.
Când mă trezisem ca din vise,
Văzui c-o strună-ncărunțise.

Daniel Defoe

                                                           

Născut: 13 septembrie 1660, Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord
Decedat: 24 aprilie 1731, Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

A fost un jurnalist și scriitor englez. Este celebru prin romanul „Robinson Crusoe” (1719), o poveste despre un om naufragiat care a rămas singur pe o insulă. Împreună cu Samuel Richardson, Defoe este considerat fondatorul romanului englez. Primul mare romancier realist englez, Defoe este un observator minuțios, preocupat de morala individuală și socială.
Defoe a început să scrie literatură după ce a exercitat și alte profesiuni, mai întâi ca om de afaceri și apoi ca ziarist. Tatăl lui era un mic negustor londonez pe nume Foe (Defoe și-a adăugat acest prefix aristocratic la mijlocul vieții), care ar fi dorit ca fiul lui să devină preot. Din cauza nonconformismului religios, Defoe nu a avut acces la o educație universitară, astfel, a studiat la o școala a disidenților de la periferia Londrei. În 1684 s-a căsătorit cu Mary Tuffley, fiica unui vânzător de vinuri, cu care a avut 2 băieți și 5 fete. A devenit comerciant în diverse domenii. Negustor, fabricant, contabil, ziarist, agent politic, de multe ori ruinat, falit, închis, în același timp a realizat și o producție literară bogată, o operă de poet și ziarist, de pamfletar și istoric, de economist și călător, de moralist și romancier. Comerțul va continua să-l fascineze pe tot parcursul vieții, oferindu-i în același timp posibilitatea de a observa în amanunt viața și obiceiurile englezești. Interesul lui se îndreaptă totuși către domenii multiple și nu se poate limita numai la afaceri. În 1685 a luat parte la rebeliunea lui Monmouth împotriva lui Iacob al II-lea, dar ca urmare a unei grațieri, obținută probabil în schimbul unei mari sume de bani, a reușit să scape de deportare și execuție atunci când a fost prins. În 1692, războiul cu Franța a avut drept rezultat numeroase pierderi financiare, căci vasele de care erau legate interesele lui au fost capturate și Defoe a dat faliment. Pentru a-și putea plăti creditorii, a înființat o fabrica de cărămizi și țiglă care s-a dovedit a fi o afacere profitabilă.
La vârsta de patruzeci și trei de ani Defoe a dat faliment a doua oară. În 1704, în timp ce își desfășura activitatea în slujba guvernului, Defoe a colaborat la cea mai vestită publicație a acestuia, „Review”, care a continuat să apară până în 1713. Defoe a scris fără întrerupere articole de ziar pentru douăzeci și șase de perioadice diferite, referindu-se la problemele curente și afaceri externe, controverse religioase și conflictul politic dintre partidele Tory și Whig.

În anii 1690 Defoe și-a început cariera de scriitor iar în calitate de autor de pamflete va scrie „Englezul get-beget”. Acest lung poem ridiculizează sentimentele antiolandeze în rândul englezilor. În 1719, la vârsta de cincizeci și nouă de ani, în timp ce continua să scrie articole de ziar, precum și pamflete pe probleme curente, Defoe a abordat un alt gen literar. A început cu „Robinson Crusoe”, apoi a elaborat o serie de biografii fictive, memorii și autobiografii.

Privit în ansamblu, „Robinson Crusoe” apare de asemenea ca un jurnal de călătorie, abundând în detalii de meteorologie, de geografie, de contabilitate, etc., o operă eminamente antifictivă: prin aceasta, Daniel Defoe deține un loc remarcabil în istoria universală a romanului.